Administrație locală

Lucrări de reabilitare a drumurilor din Gârliciu

Primăria Gârliciu a demarat, în luna martie, lucrările de reabilitare și modernizare a drumurilor din comună. Investiția se realizează cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, obținute prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

„La sfârșitul lunii februarie am semnat ordinul de începere a lucrărilor de asflatare, iar pe 11 martie au fost demarate. Am prins în proiect străzile pe care există introdusă rețeaua de canalizare, aceasta fiind una dintre condițiile solicitate în ghidul de finanțare, dar și străzile care le traversează pe cele deja asfaltate”, a declarat pentru publicația noastră primarul Anica Tufă.

Investiția vizează asfaltarea drumurilor din comună pe o lungime de 4.489 metri liniari. Conform proiectului vor fi asfaltate străzile: Dunării tronson 1, Dunării tronson 2, Mihai Viteazu tronson 1, Mihai Viteazu tronson 2, Mihai Viteazu tronson 3, Anton Pann, Castelelor, Avîntului, Nicolae Iorga, Trandafirilor tronson 1, Trandafirilor tronson 2, Emil Racoviță, Aurel Vlaicu.

Termenul de execuție a investiției este un an de zile, lucrările urmează să fie finalizate până la data de 10.03.2025.

Amintim că, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, derulat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, autoritățile locale au obținut 7.500.000 de lei pentru implementarea proiectului „Reabilitare și modernizare drumuri în comuna Gârliciu, județul Constanța”.

Rețeaua de drumuri de la nivelul comunei are o lungime de 24 kilometri, după implementarea proiectului „Reabilitare și modernizare drumuri în comuna Gârliciu, județul Constanța” vor rămâne de modernizat încă 11 kilometri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*