Administrație locală

Locuitorii din Dumbraveni se vor putea bucura de un Camin Cultural in comuna lor

Una din prioritatile pentru acest an ale edilului Cheorghe Cenusa a fost constructia primului Camin Cultural pentru locuitorii comunei, dorinta acestuia devenind realitate.
Constructia acestei cladiri cu destinatie culturala face posibila organizarea evenimentelor culturale si artistice la nivelul comunei. Conform declaratiilor primarului, comuna Dumbraveni nu a avut niciodata o cladire cu destinatie culturala, numai satenii din Furnica avand posibilitatea de a se bucura de un astfel de obiectiv. 
Terenul in suprafata de 300 mp pe care se va ridica noua cladire a fost achizitionat cu mai multi ani in urma, pana in prezent realizandu-se imprejmuirea cu gard a acestuia. Constructia Caminului se va face cu fonduri de la bugetul local al administratiei locale Dumbraveni. ”in acest moment, se lucreaza intens la infrastructura cladirii, fundatia fiind cea mai importanta parte din lucrare”, a declarat pentru Graiul Dobrogei, Gheorghe Cenusa. 
De asemenea, Caminul Cultural va fi ridicat pe profil metalic, acesta rezistand la un eventual cutremur puternic. Valoarea totala a proiectului, dupa organizarea licitatiei, a fost stabilita la 330.000 de lei. 
Se preconizeaza ca la data de 15 septembrie institutia culturala sa fie finalizata si dotata pentru a fi pusa la dispozitia locuitorilor comunei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*