Administrație locală

Investitii importante la Cobdain

Majoritatea unitatilor de invatamant din comuna Cobadin vor fi renovate pana la inceperea noului an scolar in septembrie. Primarul Cristian Telehoi spune ca lucrarile de modenizare ale scolilor vor fi finalizate in termen, iar elevii din comuna vor avea toate conditiile necesare desfasurarii orelor de curs. Cladirea apartinand liceului din Cobadin a fost reabilitata de administratia locala si va fi dotata cu camere de supraveghere video si un sistem de alarma. Liceul va mai beneficia si de o centrala termica ce va fi pusa in functiune. Totodata, se va amenaja un gard nou si un spatiu verde in incinta scolii. Documentatia necesara derularii proiectului de reabilitare a scolii generale din satul Conacu a fost finalizata, urmand ca sa fie aleasa societatea care se va ocupa de aceasta lucrare.

Un alt obiectiv finalizat de administratia locala este constructia gradinitei din satul Negresti. Toate lucrarile de renovare a scolilor au fost finantate de Consiliul Local si Primaria Cobadin. Potrivit declaratiilor primarului Cristian Telehoi o biserica veche de aproape 200 de ani din comuna va fi renovata. &Pentru inceput vom repara acoperisul bisericii deoarece ploile ar putea afecta pictura bisericeasca deosebita”, a precizat Telehoi. in satul Viisoara a fost incheiata constructia unei cladiri multifunctionale in care vor functiona cabinete medicale, farmacie, politia locala, si o frizerie. Administratia locala va achizitiona o masina de pompieri pentru localitate. World Vision a donat 60.000 de lei primariei Cobadin. Banii au fost stransi in urma unui bal de caritate si vor fi folositi pentru achizitionarea unei fose septice si amenajarea unor grupuri sanitare moderne la gradinita din satul Viisoara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*