Primăria Dumbrăveni a primit, anul trecut, finanțare de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației pentru înființarea sistemului de canalizare la nivelul comunei.
Autoritățile locale au depus în toamna anului trecut, în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny un proiect pentru înființarea sistemului de canalizare în cele două localități ale comunei: Dumbrăveni și Furnica. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat suma de 8.003.686,12 lei pentru realizarea investiției „Înființare sistem canalizare în localitățile Dumbrăveni și Furnica”.
Investiția presupune introducerea rețelelor de ape uzate în cele două localități, construirea unei stații de epurare în Dumbrăveni și a unor stații de pompare a apelor uzate.
„Lucrăm la documentația necesară pentru semnarea contractului de finanțare. Am obținut o mare parte din avize ce au fost încărcate pe platforma ministerului. Așteptăm și avizul de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, solicitarea a fost depusă anul trecut în luna decembrie dar încă nu am primit răspuns. De asemenea se întocmește și studiul de fezabilitate, document necesar pentru demararea lucrărilor. În urma discuțiilor cu proiectantul am stabilit că vom fi nevoiți să solicităm refinanțarea proiectului având în vedere majorarea prețurilor la materialele de construcții” a declarat primarul Stelian Clinciu.
În prezent la nivelul comunei nu există sistem de canalizare, prin realizarea proiectului aproximativ 260 de gospodării se vor putea branșa la rețeaua de canalizare.








