Administrație locală

Grădina intră pe harta transportului verde: microbuz electric pentru elevii din comună

Comuna Grădina face un pas important către modernizarea transportului școlar, fiind inclusă în etapa suplimentară a proiectului județean de dotare cu microbuze electrice, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C15: Educație, apel de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”.

După atribuirea primelor 25 de microbuze către localitățile eligibile din județul Constanța, fondurile rămase din procedura de achiziție au permis achiziționarea a încă cinci vehicule. Astfel, pe parcursul acestui an vor sosi și celelalte 5 microbuze achiziționate cu banii rămași de la prima procedură de achiziție derulată pentru lotul de 25. Acestea vor ajunge la elevii din Saligny, Saraiu, Grădina, Hârșova și Bărăganu.

Prin această extindere, comuna Grădina va beneficia de un microbuz electric nou, cu 16+1 locuri, care va fi folosit pentru transportul elevilor între satele aparținătoare și unitățile de învățământ din zonă. Vehiculul este complet electric, economic și ecologic, contribuind la reducerea poluării și a cheltuielilor de întreținere, sprijinind totodată un acces mai echitabil la educație.

Primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, a transmis: „Este o veste excelentă pentru comunitatea noastră. Acest microbuz electric va aduce nu doar confort și siguranță pentru elevi, ci și un plus de eficiență pentru administrație. Ne bucurăm să facem parte dintr-un proiect care înseamnă educație de calitate, respect pentru mediu și grijă pentru viitorul copiilor noștri.”

Consiliul Județean Constanța, în colaborare cu autoritățile locale, își propune prin acest proiect să creeze o rețea modernă de transport școlar, în care fiecare elev din mediul rural să aibă șansa de a ajunge la școală în condiții decente, indiferent de distanță.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*