Administrație locală

Fonduri guvernamentale pentru asfaltarea străzilor din zona Tabără Faclia

Autoritățile locale continuă lucrările de dezvoltare a cartierului nou din zona Tabără Faclia pentru a crea condițiile necesare pentru construirea locuințelor. Cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, au fost extinse rețelele de iluminat public și de alimentare cu apă. Anul acesta vor fi asfaltate și drumurile. 
Primăria Saligny a publicat pe SICAP, pentru a doua oară, invitația de participare la achiziția directă pentru “Extinderea și modernizarea rețelei de străzi zona Tabăra, localitatea Făclia, comuna Saligny”. Suma maximă pentru realizarea acestui proiect este de 404.400 de lei. Criteriul de atribuire este prețul cel mai mic. Contractul se va implementa în maxim șase luni.
Investiția se realizează cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală și presupune asfaltarea străzilor pe o lungime totală de 600 metri.
„Am publicat pentru a doua oară invitația pentru atribuirea lucrării. Fiind o distanță mică de asfaltat și bani puțini, firmele nu sunt interesate. Sperăm ca de această dată să atribuim lucrarea și să finalizăm proiectele din cartierul din zonaTabără”, a precizat primarul Ion Beiu.
În altă ordine de idei, primarul ne-a informat că au fost finalizate lucrările din cadrul proiectului „Extinderea reţelei de alimentare cu apă în localitatea Faclia-Zona Tabără, comuna Saligny, județul Constanța” și că urmează recepția acestora.
Lucrările au presupus introducerea a aproximativ 3 kilometri de conducte. Noua rețea este legată la conducta de apă ce alimentează localitatea Faclia. Valoarea investiției se ridică la suma 535.500 lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*