Administrație locală, Educație

Educația copiilor, o prioritate a primarului din Dumbrăveni, Luminița Șandru

Joi, 19 iunie, în comuna Dumbrăveni, a avut loc un eveniment de suflet dedicat elevilor din ciclul gimnazial, desfășurat sub egida „Împreună susținem educația copiilor noștri din mediul rural”. Activitatea a fost organizată de Asociația Grup de Acțiune Locală Dobrogea Sud-Vest, în parteneriat cu Asociația Carol 457 Constanța, Școala Gimnazială Nr. 1 Dumbrăveni și Primăria Comunei Dumbrăveni. Scopul evenimentului a fost acela de a încuraja performanța școlară și de a răsplăti implicarea și efortul elevilor.

Elevii care au obținut în anul școlar 2024–2025 premiile I, II și III au fost premiați cu tablete Galaxy Tab și rucsacuri echipate cu rechizite școlare, oferite pentru a le sprijini parcursul educațional în anul următor.

Festivitatea a fost un moment încărcat de emoție, atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice și părinți. Primarul comunei, doamna Luminița Șandru, a fost prezentă și a transmis un mesaj emoționant elevilor:

„A trecut ceva timp de când am încheiat etapa școlară… dar nu atât de mult cât să nu îmi amintesc emoțiile, trăirile din ultima zi de școală. Bucuria era la intensitate maximă… simțeam libertatea! Abia așteptam să vin în Dumbrăveni, la bunici. Fără reguli, fără program, uitam de ceas! Dragi copii… vă doresc o vacanță minunată!

De asemenea, edilul a subliniat importanța implicării administrației locale în susținerea educației și a anunțat câteva măsuri concrete în acest sens:

„Educația copiilor noștri este una dintre prioritățile administrației locale. Ne dorim să-i sprijinim prin proiecte și programe care să le ofere condiții mai bune de învățare și dezvoltare. Din acest an, toți copiii din comuna Dumbrăveni beneficiază de programul Masa Sănătoasă, prin care primesc zilnic o masă caldă și un fruct, livrate în sistem catering. În plus, am depus un proiect la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, pentru a reabilita o clădire pe care o vom transforma în grădiniță. Cei mici merită un spațiu adecvat și sigur, unde să se bucure de copilărie și să învețe cu drag”.

Evenimentul din 19 iunie nu doar că a oferit recunoaștere celor mai buni elevi, ci a transmis un mesaj puternic: educația în mediul rural contează și merită susținută prin eforturi comune – ale școlii, comunității și administrației locale.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*