Administrație locală

Dumitru Dragu, noul primar al comunei Targusor are planuri mari pentru acest mandat

Continuarea proiectelor vechi dar si initierea altora noi sunt prioritatea edilului sef al autoritatii locale, acesta privind sfarsitul de an cat si anii ce urmeaza cu optimism, plin de speranta in vremuri mai bune.

„Am alocat in aceasta perioada suma de 50.000 de lei in vederea contorizarii gospodariilor din comuna, dar si pentru a putea pune in functiune statia de pompare de la Gura Doborgei. Aceasta a fost vandalizata si devastata in urma cu doi ani de hoti, iar mai apoi a fost abandonata. Reabilitarea acestei statii de pompare era imperios necesara deoarece putul de aici a fost inchis din cauza apei acestui izvor, care era nu tocmai buna din punct de vedere al calitatii. Pentru achizitia noii pompe si pentru automatizarea statiei am dat doar un avans”, a declarat pentru ziarul Graiul Dobrogei, seful administratiei locale din Targusor, Dumitru Dragu.
Totodata, primarul s-a preocupat de o alta lucrare importanta si anume, de montarea unor apometre localnicilor, care inca nu detineau astfel de aparate de masurare. Lucrarile se executa de aproximativ o luna de zile, in regie proprie pana in prezent realizandu-se montarea a unui numar de 70 de contoare. „In comuna Targusor mai e de lucru la aproximativ 14 gospodarii iar in satul Mireasa la sase locuinte. Sper sa primim si ajutorul Consiliului Judetean Constanta, care daca ne ajuta cu jumatate din suma de 50.000 lei, ne vom putea gandi sa realizam si alte lucrari importante pentru locuitorii comunei”, ne-a mai spus edilul sef.

Drum de exploatare, pe agenda lui Dumitru Dragu

Banii europeni pentru acest ambitios proiect vor fi alocati prin Masura 1.2.5 „Modernizarea drumurilor agricole de exploatare”, din cadrul Planului National de Dezvoltare Rurala. Drumul este o centura ocolitoare a comunei Targusor, ce va fi dedicata masinilor de mare tonaj si se va intinde pe aproximativ 2,2 kilometri. Suma aprobata de Uniunea Europeana pentru acest proiect este de 366.903 euro.
„Sunt optimist in derularea tuturor proiectelor si voi incerca ca in acesti patru ani sa schimb in bine cat mai multe lucruri. Usa primariei este deschisa pentru toata lumea, fara exceptie”, a declarat pentru ziarul nostru, Dumitru Dragu.

„Avem taxe si impozite de recuperat”

O suparare a primarului este aceea ca, o firma ce a achizitionat 65 de ha de teren arabil in anul 2005, nu a mai platit taxele si impozitele catre primaria Targusor. Suma datorata de catre S.C „Fresh Fruits” S.R.L este de 21,998,00 lei. „Confom legii, le-am trimis adrese, instiintari dar nu am primit nici un raspuns din partea lor. Legal, nu putem face nimic decat sa-i amendam, lucru imposibil din moment ce noi nu dam de ei”, ne-a spus primarul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*