Luna aceasta, autoritățile locale au efectuat lucrări de reabilitare a drumului comunal DC 51 ce face legătura între localitățile Aliman și Dunăreni.
Din cauza ploilor din ultima perioadă, drumul comunal DC 51 ce face legătura între localitățile Aliman și Dunăreni a fost degradat semnificativ. Ultimele lucrări de întreținere au fost efectuate în urmă cu patru ani. Pentru a rezolva această problemă, autoritățile locale au aprobat în ședința de Consiliu Local a lunii august proiectul tehnic pentru obiectivul de investiții – „Întreţinere drum comunal DC 51 Aliman-Dunăreni, comuna Aliman, judeţul Constanţa” dar și implementarea proiectului prin demararea lucrărilor.
Drumul are o distanță de șase kilometri. Conform proiectului tehnic, însumând porțiunile afectate s-au reabilitat aproximativ 5400 metri pătrați. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la suma de 450.000 de lei, bani de la bugetul local.
“Lucrarea a constat în reparatii îmbrăcăminți asfaltice, frezare, curățare, amorsare – turnare mixtură asfaltică. Sunt mulțumit de cum arată drumul acum, lucrarea va fi recepționată de comisia de recepție. Prin reabilitarea acestui drum va fi ușurat transportul celor care fac naveta la Constanța, Medgidia sau Cernavodă, dar și pentru locuitorii din Dunăreni care au drum la Primăria Aliman”, a precizat primarul George Nicola.









