Administrație locală

Consiliul Local Ostrov a aprobat investiția „Sisteme de stocare pentru CEF autoconsum”. Mai multe hotărâri adoptate în ședința din 16 decembrie

Consiliul Local al comunei Ostrov s-a întrunit în ședință ordinară la data de 16 decembrie, ocazie cu care aleșii locali au analizat și au adoptat o serie de hotărâri importante pentru dezvoltarea comunității, cu accent pe inițierea unei investiții în domeniul energiei regenerabile, menită să sprijine eficiența energetică la nivel local.

Cea mai importantă decizie a ședinței a fost adoptarea Hotărârii nr. 73, prin care a fost aprobată demararea procedurilor pentru investiția „Sisteme de stocare pentru CEF autoconsum”, un proiect ce vizează centrala electrică fotovoltaică pentru autoconsum instalată la nivelul unității administrativ-teritoriale Ostrov.

Potrivit hotărârii, proiectul urmărește realizarea unui sistem de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu scopul de a optimiza consumul propriu și de a crește independența energetică a administrației locale. Investiția urmează să fie finanțată din fonduri nerambursabile, prin Programul-cheie 1 – Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru entități publice, derulat de Ministerul Energiei.

Conform documentației aprobate, prin acest program se va realiza un parc fotovoltaic cu o putere instalată cuprinsă între 100 și 1.000 kWh, adaptată necesarului de autoconsum al comunei Ostrov.

Tot prin Hotărârea nr. 73, Consiliul Local a aprobat oportunitatea și necesitatea efectuării cheltuielilor de investiții pentru achiziționarea serviciilor necesare accesării fondurilor nerambursabile. Astfel, a fost alocată suma de 85.000 de lei, fără TVA, pentru elaborarea Studiului de fezabilitate, realizarea și depunerea cererii de finanțare, precum și pentru managementul implementării proiectului.

Referitor la această investiție, primarul comunei Ostrov, Niculae Dragonir, a subliniat importanța proiectului pentru viitorul energetic al localității:

„Prin acest proiect facem un pas important spre independența energetică a comunei Ostrov. Sistemele de stocare pentru energia produsă din surse regenerabile ne vor permite să folosim eficient energia generată pentru autoconsum, să reducem cheltuielile cu utilitățile și să investim economiile realizate în alte proiecte necesare comunității. Este o investiție responsabilă, orientată spre viitor și dezvoltare durabilă.”

Pe lângă această investiție, Consiliul Local Ostrov a mai adoptat și alte hotărâri relevante în cadrul ședinței din 16 decembrie.

Prin Hotărârea nr. 74, a fost revocată Hotărârea Consiliului Local Ostrov nr. 36/30.05.2025, privind atestarea apartenenței la domeniul privat al comunei Ostrov și inventarierea unui bun imobil – teren în suprafață de 2.700 mp, în vederea intabulării și înscrierii definitive în evidențele de cadastru și carte funciară.

De asemenea, Hotărârea nr. 75 a vizat revocarea Hotărârii Consiliului Local Ostrov nr. 44/30.06.2025, referitoare la atestarea apartenenței la domeniul privat al comunei Ostrov și inventarierea unor terenuri, pentru clarificarea situației juridice a acestora.

În plan financiar, consilierii locali au aprobat, prin Hotărârea nr. 76, rectificarea bugetului local și a Listei de investiții ale comunei Ostrov, pentru trimestrul al IV-lea al anului 2025.

Totodată, prin Hotărârea nr. 77, a fost aprobată utilizarea excedentului bugetar aferent anului 2024, ca sursă de finanțare pentru cheltuielile secțiunii de dezvoltare, destinate realizării investițiilor propuse pentru anul 2025.

Hotărârile adoptate reflectă direcția strategică a administrației locale din Ostrov, orientată spre modernizare, eficiență energetică și utilizarea responsabilă a fondurilor publice, în beneficiul comunității.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*