Consilierii locali ai administratiei locale din municipiul Mangalia, au adoptat in ziua de joi, 4 iulie 2013, mai multe hotarari importante cu caracter administrativ si social.
Unul dintre proiectele votate s-a referit la mandatarea Serviciului Public Administrarea Domeniului Public si Privat in vederea gestionarii activitatii de afisaj stradal publicitar. Conform HCL nr. 46/2006 activitatea de reclama si publicitate, precum si cea de afisaj de pe teritoriul administrativ al Mangaliei este concesionata de un operator privat, fara a exista un organ de control al activitatii derulate de respectiva societate. Prin noile reglementari stabilite in sedinta Consiliului Local, Serviciul Public ADPP poate controla activitatea de publicitate stradala a concesionarului.
Un alt proiect adoptat a vizat stabilirea numarului de membrii in Consiliul de Administratie al RA Gold Mangalia si nominalizarea acestora. De asemenea, alesii locali au mai aprobat un Regulament de Organizare si Functionare a Cimitirelor de pe raza municipiului Mangalia, dar si Regulamentul de functionare a Serviciului pentru Evidenta Persoanelor. Alt Regulament adoptat de consilierii locali, a facut referire la procedura examenelor de promovare in grad a personalului din cadrul Spitalului Municipal Mangalia.
In cadrul aceleiasi sedinte, a fost adoptat proiectul de hotarare privind acordarea post-mortem a titlului de „Cetatean de Onoare” al municipiului Mangalia, pentru Cozmin Florescu si Constantin Vladut Sarman, care si-au pierdut viata in tragicul accident aviatic de la Tuzla.







