Edilul comunei Istria, Ioan Herdean, nu uita nici in acest an de scolarii si prescolarii din comuna, astfel ca, spera la sprijinul sponsorilor pentru a aduce bucurie pe chipurile copiilor.
Cu dorinta ca acest sfarsit de an sa fie unul cu bucurie si pentru elevii si prescolarii din comuna Istria, edilul a declarat pentru Graiul Dobrogei, ca se va organiza la scoala generala din comuna, o serbare a pomului de Craciun. in cadrul acestei serbari, copilasii vor desfasura un spectacol, cu dansuri, poezii, cantecele dar si colinde, bucurandu-se de sarbatorile de iarna. Astfel, edilul spera ca, sponsorii sa raspunda afirmativ acestei initiative si astfel, sa le poata oferi micutilor, bucuria de a primi daruri, continand dulciuri.
Pe teritoriul romanesc, Craciunul este una dintre cele mai importante sarbatori crestine. Craciunul sau Nasterea Domnului (nasterea lui Iisus Hristos) este o sarbatoare crestina celebrata la 25 decembrie (in calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (in calendarul iulian) in fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti (praznice imparatesti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sarbatoare dupa cea de Pasti si de Rusalii.







