in conditiile in care autoritatile locale au o vistierie din ce in ce mai goala, singura solutie pentru edilii constanteni ramane atragerea investitorilor pentru continuarea dezvoltarii localitatilor.
La inceputul lunii octombrie, consilierii locali din comuna Saraiu s-au intrunit pentru a dezbate proiectele initiate de edilul Vasile Bajan.
Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a fost aprobarea PUZ (Plan Urbanistic Zonal) pentru deschidere cariera de piatra in comuna Saraiu. intelegand nevoia de dezvoltare a comunei, alesii locali au fost de acord cu proiectul initiat de edil, constientizand ca, in acest fel vor veni mai multi bani la bugetul local.
Cariera va fi amenajata de S.C. Ceram Group S.R.L. pe o suprafata de 17 ha intre localitatile Saraiu si Dulgheru.
in momentul de fata a fost depusa de catre investitor cererea pentru eliberarea autorizatiei de construire de catre primarie. De asemenea, trebuie obtinute si avizele de mediu de la Agentia pentru Protectia Mediului Constanta. Atat investitorul cat si autoritatile locale spera ca in acest an sa inceapa lucrarile de amenajare a carierei.







