Administratia locala de la Poarta Alba a inceput anul in forta si mai ales cu gandul la locuitorii sai. Tocmai de aceea impreuna cu Consiliul Local Poarta Alba au fost alocate fonduri pentru unui tractor cu remorca , utilaj ce va fi folosit la ridicarea deseurilor menajere si animale din incinta gospodariilor localnicilor. Valoarea acestei investitii se ridica la aproximativ 800 de milioane de lei vechi, insa merita efortul daca acesta va putea fi folosit in beneficiul cetatenilor. in urma achizitionarii acestui autovehicul consiliul local va stabili un program de colectare a deseurilor menajere atat in comuna Poarta Alba cat si in cartierul Via si in satul Golesul. Pentru a fi realizata acesta actiune in luna mai vor fi angajate trei persoane care sa se ocupe exclusiv cu aceasta activitate. Actiunea va fi desfasurata de aceste persoane prin trecerea pe la fiecare gospodarie pentru a putea ridica gunoiul. am luat aceasta masura deoarece gospodarii din Poarta Alba si nu numai aruncau gunoiul nu numai la groapa de gunoi ci pe oriunde apucau, chiar si in strada pe unde apucau, motiv pentru care acesta comuna a fost calcata de mai multe ori de reprezentantii garzii de mediu si a apelor romane care au efectuat controale drastice care au acordat primariei mai multe avertizari tocmai pentru a rezolva aceastaproblema”, a precizat priomarul comunei Poarta Alba Nicolae Sant Ion. Tot in sedinta de consiliu se vor hotari si costurile pe care trebuie sa le suporte cetatenii sub forma unei taxe locale care sa acopere cheltuielile zilnice, cheltuieli care constat in plata salariilor viitorilor angajati dar si pentru consumul de combustibil, pe traseul stabilit de la cetatean la groapa de gunoi. preconizez ca acesta taxa nu va depasi 2 poate 3 lei pe fiecare gospodarie pe parcursul unui an”, a incheiat primarul comunei Niculae Sant Ion.








