Actualitate

Reabilitarea Tropaeum Traiani, pe ultima suta de metri

La sfarsitul anului 2010, Consiliul Judetean Constanta (CJC), in calitate de beneficiar, a semnat contractul de finantare aferent Proiectului “Reabilitare Monument Triumfal Tropaeum Traiani”, proiect finantat prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 5, “Dezvoltarea durabila si promovarea turismului”. Valoarea totala a proiectului este de aproximativ 18,3 milioane lei, din care contributia proprie a CJC este de 4,9 milioane lei, durata de executie fiind de 32 de luni. “Obiectivul specific al acestui proiect il constituie reabilitarea arhitecturala a monumentului triumfal Tropaeum Traiani situat in judetul Constanta, comuna Adamclisi prin executia de lucrari care constau in esenta in repararea monumentului cu materiale asemanatoare celor initiale, dar cu proprietati superioare”, a declarat vicepresedintele CJC Cristinel Dragomir. 
El a precizat ca alte obiective specifice de mare importanta avute in vedere in cadrul proiectului urmaresc asfaltarea drumului de acces intre monument si cetate, reabilitarea drumului de acces catre monument din DN3 si a parcarii existente in vecinatatea monumentului, amenajarea peisagistica din jurul monumentului, amenajarea parcarii din vecinatatea Cetatii Adamclisi, construirea si montarea indicatoarelor rutiere catre monument, realizarea iluminatului public pe drumul de acces dinspre DN3 si a iluminatului decorativ pentru monument, realizarea racordului de apa prin extinderea retelei de distributie apa potabila existenta in zona DN3 si infiintarea unui infocenter functional.
 “Prin realizarea acestui proiect se urmareste reintroducerea in circuitul turistic competitiv national si international a monumentului triumfal Tropaeum Traiani, dovada materiala incontestabila a originii poporului roman, cresterea numarului de vizitatori prin punerea corecta in valoare a obiectivului de patrimoniu, includerea monumentului in programe turistice nationale si internationale, cresterea vizibilitatii monumentului Tropaeum Traiani atat la nivel national cat si international si cresterea nivelului economico-social al zonei, contribuind la dezvoltarea durabila a acesteia”, a spus Dragomir.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*