Actualitate

Primaria Constanta a lansat, in dezbatere publica, Regulamentul privind desfasurarea comertului

Agentii economici care desfasoara activitati in municipiul Constanta pot consulta „Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatilor comerciale si a serviciilor de piata aprobat prin HCL. nr. 371/2016”, dupa ce reprezentantii Primariei Constanta au anuntat ca acesta este disponibil, pentru o perioada de 30 de zile, pe site-ul institutiei, www.primaria-constanta.ro.
Mai exact, cei interesati pot depune propuneri si sugestii privind regulile dupa care sa se desfasoare activitatile comerciale si dupa care sa functioneze activitatea in pietele din Constanta.
Drept urmare, Primaria Constanta a lansat, in dezbatere publica, proiectul de hotarare pentru modificarea si completarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor comerciale si a serviciilor de piata in municipiul Constanta, aprobat prin H.C.L. nr.371/2016.
Documentul cuprinde toate regulile pe care trebuie sa le respecte toti cei care au afaceri in turism, comert si servicii.
Proiectul poate fi studiat pe indelete la sediul Primariei Constanta din bulevardul Tomis nr. 51, pe site-ul www.primaria-constanta.ro, la sectiunea „De interes public – Transparenta Decizionala pe Legea 52/2003 – Informare si consultare publica”, si pe pagina de Facebook: www.facebook.com/PrimariaConstanta.
Totodata, persoanele interesate pot depune, in scris, pana la data 29.11.2017 propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotarare supus dezbaterii publice.
Materialele transmise trebuie sa poarte mentiunea „Recomandare la Proiectul de hotarare pentru modificarea si completarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor comerciale si a serviciilor de piata in municipiul Constanta, aprobat prin HCL nr.371/2016”.
Propunerile, sugestiile sau opiniile se vor transmite, prin posta, la sediul Primariei Municipiului Constanta din Bd. Tomis nr. 51, camera 129 sau prin e-mail la adresa agenti.economici@primaria-constanta.ro.
Informatii suplimentare pot fi obtinute la numarul de telefon 0241/488.192, persoana de contact Carmen Popa.
Sursa: www.cugetliber.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*