Actualitate

Fostul cinematograf Republica din Constanta este in curs de transformare

Autoritatile judetene au inceput demersurile unui impuls pentru ceea ce lipseste atat de mult in peisajul constantean: cultura.

Va vine sa credeti sau nu, dar fostul Cinema Republica a intrat in renovare.Punct principal de atractie in anii comunismului si locatie care crea cozi interminabile si in anii 1990, cinematograful Republica a tronat ca o adevarata ruina in mijlocul orasului Constanta. Dificil de spus daca exista vreun constantean trecut de prima tinerete care sa nu fi fost macar o data la cinematograful cu sali pline pana la refuz si pelicule de ultima ora, de multe ori inaintea cinematografelor din Bucuresti. Dupa clasicul proces romanesc de privatizare, adica esuat, a urmat o perioada de distrugere continua pentru cinematograful Republica, o pata cenusie nu doar pe bulevardul Ferdinand, ci si pe domeniul cinematografiei autohtone. Interesele politice, care primeaza de cele mai multe ori, in dauna intereselor cetatenilor, au facut ca cinematograful sa fie plasat de la o autoritate la alta. Astazi, legenda orasului beneficiaza de autorizatia de constructie, prin care se intentioneaza reabilitarea, extinderea si transformarea cinematografului Republica in Centru Multifunctional pentru Tineret, preluand cu aceasta ocazie si numele regretatului actor constantean, Jean Constantin.De la cateva luni, la 12 luni, de la un an la doi ani si tot asa au fost estimate finalizarile lucrarilor de reabilitare, iar in primavara anului trecut, Republica a primit autorizatia de constructie, iar costurile erau initial estimate la peste sase milioane de lei. De data aceasta, insa, autoritatile sustin ca lucrarile au intrat in linie dreapta si ca, pana la finalul anului, Republica va intra in functiune. „Este un proiect european, cu finalizare la 1 decembrie a.c. Va fi centru multifunctional de tineret si au inceput lucrarile. Centrul acesta de tineret presupune sali de lectura si asa mai departe”, a declarat, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean, Gabriel Diceanu.In luna decembrie a anului trecut, Directorul Directiei Judetene a Distributiei si Exploatarii Filmelor Constanta, din cadrul Consiliului Judetean, Varsami Dan Cojocaru declara faptul ca: „Centrul multifunctional presupune si diverse workshop-uri care vor fi organizate acolo. Republica va fi un fel de cinematograf pentru asistatii social (rade). Stiti cum e, un om cu salariu mic, de 800 de lei, care merge la cinematograf isi poate asigura doar biletul, dar daca mai merge si cu copilul, el mai cere un suc, o acadea, un pantof, orice si presupune costuri suplimentare. Asadar, costurile sunt adaptate masei cetatenilor orasului Constanta, se va adresa celor cu venituri modeste. Vor fi aproximativ 800 de locuri si, pe langa cinematograf, oamenii vor beneficia si de alte facilitati”, mentiona Cojocaru.
Sursa: www.replicaonline.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*