Reabilitarea si asfaltarea drumurilor, construirea unui Camin Cultural in Coslugea, gradinite in Lipnita, Coslugea si Canlia sunt obiectivele principale ale noul primar al comunei Lipnita, Florin Craciun.
Administratia locala doreste sa inceapa in cel mai scurt timp lucrari in vederea infiintarii unitatilor de invatamant pentru copiii care trebuie sa mearga la gradinita. In comuna Lipnita, in niciunul dintre celelalte sapte sate componente nu exista o gradinita, micutii fiind nevoiti sa primeasca tainele educatiei in spatiile scolilor. In anul 2008, autoritatea locala propunea construirea unei gradinite in satul Canlia. La scurta vreme dupa demararea lucrarilor pentru construirea gradinitei pe amplasamentul fostei cladiri a scolii din satul Canlia, acestea au fost sistate si finantarea a fost intrerupta. La Coslugea gradinita a fost demolata, iar la Lipnita gradinita nu mai este functionala deoarece nu prezenta siguranta. Aproximativ 70 de copii, ar fi trebuit sa primeasca educatie in cele trei localitati.
In alta ordine de idei, noua conducere a Primariei doreste reabilitarea prin pietruire a tuturor drumurilor din Lipnita, Coslugea, Canlia si Izvoarele dar si a drumului dintre Carvan si Cuiugiuc. In prezent sunt afectate aproximativ 70% drumuri din toata comuna.
O alta mare problema ce necesita rezolvare este alimentarea cu apa pe raza localitatilor Lipnita, Coslugea, Canlia si Izvoarele. Apele sunt contaminate cu nitrati.
Bugetelor restranse de care dispun autoritatile locale reprezinta cauza acestor probleme. Administratia locala are incredere ca va atrage fonduri atat de necesare pentru schimbarea situatiei din comuna Lipnita si ca va putea crea pentru cetateni conditii de trai mai bune.







