Fonduri Europene

Teodorovici: Nu vom mai finanta din fonduri europene frizerii, florarii sau parcuri

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, la o dezbatere, ca nu vor mai fi finantate proiecte fara impact in economie, precum frizerii, florarii sau parcuri.

„Vrem sa finantam ce arde (…) Ma uit la televizor, sunt fel si fel de proiecte, in special din POR, efectiv Comisia va veni si va lua banii inapoi. Sunt fel si fel de proiecte care nu se justifica, CE insista pe acea concentrare tematica. Prin urmare, pe zona privata, nu vom finanta frizerii, nu florarii, nu, nu vreau sa mai vad de-astea”, a precizat ministrul Teodorovici, la o dezbatere cu autoritatile locale, organizata de Institutul pentru Politici Publice.
„Cu cat vom aloca banii catre zonele care vor aduce intr-adevar in economie o crestere substantiala, cu atat vom avea banii necesari sa finantam celelalte zone cu nevoi din Romania. E o abordare pentru toate statele membre, nu doar pentru Romania”, a mai spus oficialul roman.
Acesta a atras atentia autoritatilor locale ca nu vor mai primi finantare pentru construirea de parcuri. „Nu vom mai finanta astfel de proiecte, gen parcuri, am vazut foarte multe parcuri, obiective fara niciun fel de finalitate, fara niciun fel de utilitate pentru comunitatea respectiva. Va fi o bariera pusa foarte clar si o delimitare foarte clara intre ce vom finanta si ceea ce nu se poate finanta, ca sa nu mai avem astfel de surprize”, a explicat ministrul Fondurilor Europene.
Teodorovici a mai spus ca se va insista pe zona de productie, pe cea de exporturi. „Altfel, vom finanta, vom ajunge la un nivel de absorbtie mult mai ridicat decat ceea ce avem astazi, dar in economie, daca ne uitam la final, o sa vedem ca rezultatele nu sunt cele scontate”, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.
(Sursa: Mediafax)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*