Primarul comunei Cuza Voda, Eugen Dumitru, continua proiectele in derulare, printre care instalatiile de iluminat, reteaua de apa si canalizare din cartierul nou.
Edilul comunei ne-a declarat ca, lucrarile la sistemul de canalizare a fost realizat cu fonduri europene , accesate prin Masura 322. Lucrarile la extinderea retelei de apa in comuna se apropie de finalizare, astfel ca pe 60% din strazi sunt montate conductele. S-au facut probele de presiune si s-au astupat santurile. Urmeaza sa se construiasca statia de epurare, inspre raul Docuzur, in afara localitatii. Se spera ca lucrarile sa se termine intr-o luna de zile. “Intoducem acum conductele de apa in cartierul nou, de asemenea in zona au fost instalati si stalpii de lumina pe cheltuiala administratiei locale, urmand ca in perioada urmatoare sa se gaseasca fonduri pentru realizarea instalatiei de iluminat” a mai declarat Eugen Dumitru.
Autoritatile locale au asigurat combustibilul necesar institutiilor pentru iarna, dar marea problema este in achizitionarea carbunilor pentru scoala, gradinita si primarie. Primaria ar avea nevoie de 100 milioane, pentru cumpararea a 10 tone de carbuni, bani pe care nu ii au, asadar asteapta sprijin din partea Consiliului Judetean Constanta.






