Peste 300 de copii vor primi cadouri din partea primariei
Primaria le pregateste copiilor din Cerchezu multe premii si surprize cu ocazia Zilei de 1 Iunie, a dezvaluit primarul Ion Constantinescu.
Copiii de toate varstele si chiar adultii care isi doresc sa retraiasca clipele frumoase din copilarie asteapta cu nerabdare ziua de 1 Iunie. Si in acest an, Primaria si Consiliul Local Cerchezu va organiza evenimente menite sa ii bucure pe copii din comuna.
Pe parcursul intregii zile, micutii vor participa la o excursie in paduricea din comuna si la concursuri de desene pe asfalt, iar la final vor primi pachete cu dulciuri oferite de primarie. Cei peste 300 de copii din localitate se vor bucura de surprizele si cadourile oferite de administratia locala de 1 iunie.
“A devenit o traditie ca in fiecare an de 1 iunie sa oferim copiilor cadouri. Bucuria pe care o au la primirea cadourilor cu dulciuri merita tot efortul“, a declarat primarul comunei Cerchezu, Ion Constantinescu.
Dupa primul razboi mondial, care a facut numeroase victime si in randul copiilor, statele au inceput sa se preocupe de respectarea drepturilor copiilor. in anul 1925, a avut loc la Geneva “Conferinta Mondiala pentru Bunastarea Copilului”.
Reprezentantii celor 54 de state participante au adoptat “Declaratia de la Geneva privind Protectia Copilului”, cu privire la prevenirea exploatarii copiilor pin munca, asigurarea educatiei si bunastarea copiilor.
Tot in anul 1925 s-a sarbatorit pentru prima data Ziua Copilului.










