Angajati ai Primariei comunei Gradina impreuna cu mai multi locuitori, printre care elevi ai scolii din localitate, au plantat recent 10.000 de arbusti pe o suprafata de 2 hectare, la marginea comunei, langa fosta groapa de gunoi. Primarul comunei, Gabriela Iacobici, a declarat ca actiunea este o continuare a actiunilor de plantare de copaci. “in aceasta actiune am fost sprijiniti de Consiliul Judetean Constanta (CJC), Regia Autonoma Judeteana de Drumuri si Poduri (RAJDP) si Romsilva, care ne-au oferit puietii pentru plantare. Am reusit sa infiintam doua hectare de puieti de salcam”, a declarat Gabriela Iacobici.
Actiunea desfasurata la Gradina face parte dintr-un program mai amplu demarat de CJC, care are trei segmente. in primul rand, este vorba despre un proiect de realizare a perdelelor forestiere de protectie a drumurilor judetene, proiect desfasurat in premiera in Romania. Al doilea proiect este cel al impaduririlor anumitor zone din judet, iar cel de-al treilea proiect al CJC se refera la infiintarea a trei pepiniere, la Chirnogeni, Medgidia si Harsova.









