Miercuri 12 mai a avut loc la Cumpana festivitatea de inaugurare a statiei de sortare si a proiectului privind colectarea selectiva a deseurilor.
Cei trei preoti din comuna au savarsit si un ceremonial religios de sfintire a obiectivului. Dupa slujba, a fost taiata panglica inaugurala. Prin punerea in functiune a statiei de sortare s-au creat si 17 locuri de munca: soferii autogunoierelor si personalul statiei de sortare.
Investitia este una importanta pentru comunitatea locala intrucat, datorita proiectului cu finantare Phare, cumpanenii vor trai intr-un mediu mai curat, mai civilizat. Din totalul de 916.138 euro, finantarea europeana a fost de 824.194, iar administratia locala a asigurat cofinantarea in valoare de 91.934 de euro. Scopul acestui proiect a fost realizarea unui sistem complet, eficient si durabil de gestionare a deseurilor in Cumpana. Au fost construite 37 de puncte de colectare selectiva, au fost achizitionate 163 de containere de 1,1m3 si 37 containere de 0,66 m3 (inscriptionate pentru fiecare tip de deseu: sticla, plastic/metal, hartie/carton, lemn/textile si deseuri nereciclabile), doua autogunoiere de 12 mc si 18 mc, un autoincarcator frontal si un motostivuitor si a fost construita o statie de sortare a deseurilor dotata cu toate utilitatile.
Edilul Mariana Gaju a declarat ca implementarea acestui proiect amplu, a fost un succes insa partea cea mai grea vine abia acum, intrucat locuitorii comunei vor trebui sa se obisnuiasca sa colecteze selectiv deseurile. “Va trebui sa mergem din casa in casa si sa le spunem oamenilor ca trebuie sa puna sticla in pubela destinata sticlei, plasticul in pubela pentru plastic si tot asa. Am increderea ca cei mici isi vor indemna parintii sa procedeze corect“, a mai spus Gaju.
Primarul Mariana Gaju a adaugat ca intentioneaza sa construiasca in apropierea acestui obiectiv o fabrica de compost, pentru valorificarea deseurilor ce se pot folosi ca ingrasamant.








