Administrație locală

Lucrările de asfaltare continuă în Tuzla. Mai multe străzi intră în proces de modernizare

Procesul de modernizare a infrastructurii rutiere din comuna Tuzla continuă, administrația locală anunțând desfășurarea unor noi lucrări de asfaltare în cadrul proiectului „Modernizare și reabilitare străzi locale în comuna Tuzla”.

În această perioadă, echipele de lucru intervin pe străzile Cerbului, Brigadierului și Cișmelei, unde se execută lucrări de asfaltare menite să îmbunătățească semnificativ condițiile de circulație și accesul locuitorilor.

Reprezentanții Primăriei Tuzla fac apel către cetățeni să sprijine desfășurarea în bune condiții a lucrărilor, evitând parcarea autoturismelor pe carosabil în zonele în care se intervine. Măsura este necesară pentru a preveni întârzierile și pentru a permite finalizarea etapelor de execuție în termenul stabilit.

„Pentru buna desfășurare a lucrărilor și pentru a evita eventualele întârzieri, vă rugăm să nu lăsați autoturismele parcate pe carosabil în zonele în care se intervine. Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și vă mulțumim pentru înțelegere, răbdare și sprijinul acordat în realizarea acestui proiect important pentru comunitatea noastră. Împreună construim o comună mai modernă și mai bine conectată!”, a transmis primarul comunei Tuzla, Reșit Taner.

Proiectul de modernizare a străzilor din localitate a fost demarat în luna aprilie a anului trecut, când Primăria Tuzla a anunțat lansarea unui amplu program de investiții în infrastructura rutieră. Acesta prevede asfaltarea a 20 de străzi din comună și reprezintă una dintre cele mai importante investiții realizate în ultimii ani la nivel local.

Inițiativa face parte din strategia administrației publice locale de creștere a calității vieții locuitorilor, prin modernizarea infrastructurii și crearea unor condiții mai bune de mobilitate pentru cetățeni și investitori.

Primarul Reșit Taner subliniază că modernizarea infrastructurii rutiere rămâne una dintre prioritățile administrației locale.

„Investițiile în infrastructura rutieră sunt esențiale pentru dezvoltarea comunei Tuzla. Ne dorim străzi moderne, sigure și accesibile pentru toți locuitorii, iar acest proiect reprezintă un pas important în direcția transformării comunității noastre într-o localitate europeană, atractivă și bine conectată. Vom continua să atragem fonduri și să implementăm proiecte care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunei”, a declarat primarul Reșit Taner.

Pe măsură ce lucrările avansează, administrația locală își exprimă încrederea că beneficiile acestor investiții vor fi resimțite de întreaga comunitate, contribuind la creșterea confortului și siguranței participanților la trafic, precum și la dezvoltarea armonioasă a comunei Tuzla.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*