Primarul comunei Tuzla, Reșit Taner, a transmis un mesaj important către cetățeni, atrăgând atenția asupra nerespectării regulilor privind colectarea selectivă a deșeurilor. În ultimele zile, în pubelele destinate exclusiv deșeurilor biodegradabile au fost aruncate deșeuri de altă natură, fapt ce contravine legislației în vigoare.
„Stimați cetățeni, având în vedere faptul că în ultimele zile s-au aruncat deșeuri de diferite tipuri în pubelele destinate deșeurilor biodegradabile aflate pe raza comunei Tuzla, vă aduc la cunoștință prevederile Ordonanței de Urgență 92/2021 actualizată”, a transmis primarul.
Conform Art. 30 alin. (4) din această ordonanță, „persoanele fizice au obligația să depună deșeurile provenite din gospodărie pe tipuri în sistemul de colectare separată a deșeurilor municipale gestionate de operatorii economici prevăzuți în Legea 101/2006 republicată”.
Mai mult, nerespectarea acestor prevederi atrage sancțiuni. Potrivit Art. 62 alin. (1), lit. c) din aceeași ordonanță, persoanele care nu respectă colectarea separată a deșeurilor riscă amenzi între 10.000 și 20.000 de lei.
Primarul Reșit Taner a mai subliniat că toate zonele în care sunt amplasate pubele pentru deșeurile biodegradabile sunt monitorizate video, iar persoanele identificate că încalcă regulile vor fi sancționate conform legii.
„Facem apel la responsabilitate și spirit civic! Colectarea corectă a deșeurilor este un pas esențial pentru protejarea mediului și menținerea curățeniei în comunitatea noastră. Respectarea regulilor nu este doar o obligație legală, ci și un semn de respect față de ceilalți locuitori ai comunei Tuzla”, a mai transmis edilul.









