Banca Mondiala a aprobat joi un prim imprumut, de 300 milioane euro (423 milioane dolari), dintr-un program propus de finantare pentru Romania in valoare de un miliard de euro, pentru a ajuta la atenuarea efectelor crizei economice globale si la reluarea proceselor de crestere economica si convergenta. „Acest imprumut sprijina implementarea programului guvernamental de consolidare a modului in care sunt gestionate cheltuielile publice, de diminuare a impactului crizei asupra cetatenilor saraci si vulnerabili, precum si de minimizare a riscurilor aferente crizei sectorului financiar national, prin abordarea vulnerabilitatilor existente si potentiale si prin consolidarea procesului de reglementare si consolidare, in vederea sustinerii pe termen lung a unui sector financiar mai rezistent, care sa functioneze mai bine”, a declarat, intr-un comunicat, seful Biroului Bancii Mondiale in Romania, Benoit Blarel.
Pe de alta parte, Swati Ghosh, seful echipei care gestioneaza programul, considera ca abordarea agendei reformei structurale este foarte importanta, pentru ca intarirea rezistentei economiei la socurile crizei va sustine mai bine Romania in demersul de reluare a unei cresteri sustinute pe termen mediu.”Banca Mondiala se afla intr-o postura foarte buna pentru a se implica in aceste domenii, pentru ca-si poate valorifica bogatele sale resurse de activitate analitica si se bazeaza pe un dialog continuu asupra politicilor publice”, a spus Ghosh.Creditul care va fi acordat Romaniei va avea o scadenta de 14 ani si o perioada de gratie de 13 ani si jumatate. La finele lunii iunie, Blarel a afirmat ca imprumutul acordat Romaniei va fi orientat catre trei zone, respectiv reforma sectorului public, segmentul financiar si sectorul protectiei sociale. De asemenea, el a precizat atunci ca primul imprumut din banii de la BM va fi disponibil imediat dupa ratificarea de catre Parlamentul Romaniei.imprumutul aprobat joi de Consiliul Directorilor al Bancii Mondiale face parte dintr-un program propus de imprumuturi pentru politici de dezvoltare, format dintre trei parti, si constituie cel mai important element al implicarii propuse pentru Banca Mondiala in Romania, dupa cum s-a discutat in cadrul strategiei Parteneriatului de Tara pentru perioada 2009-2013.
Strategia identifica cele trei domenii-cheie in care Banca Mondiala se va implica in Romania, si anume: crestere economica si competitivitate, reforma sectorului public, si coeziunea sociala si spatiala. Acest program de imprumuturi pentru politici de dezvoltare se concentreaza pe managementul financiar public, pe sectoarele sociale, precum si pe sectorul financiar, si este aliniat integral la pilonii respectivi din strategia de tara. Reformele in domeniul managementului financiar public includ masuri trans-sectoriale privitoare la Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM), precum si masurile initiale aferente reformelor salariale din sectorul public. Cadrul va asigura o alocare mai strategica a resurselor bugetare, precum si un control mai strict al executiei bugetare.
Totodata, BM arata ca reforma sectorului public va avea drept consecinta constituirea unui sistem salarial public mai transparent si mai motivant. „in plus, operatiunea propusa se concentreaza pe reformele sectoriale in domeniul invatamantului si sanatatii, unde din nou masurile incearca sa imbunatateasca managementul fiscal, promovand servicii mai eficiente si un acces mai echitabil”, se precizeaza in comunicatul BM. Masurile de consolidare a protectiei sociale se concentreaza pe programele de asistenta si pensii, care atenueaza impactul actualei crize financiare, precum si problemele de natura economica, imbunatatind eficienta si viabilitatea acestor programe, pe viitor.
in sectorul financiar, masurile de reforma sprijinite de BM se incadreaza in planificarea situatiilor neprevazute si a reformelor, pentru imbunatatirea guvernantei si pentru supervizarea sectorului financiar, pentru consolidarea rezistentei, functionalitatii si stabilitatii sectorului respectiv. Asistenta financiara este acordata Romaniei prin Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), parte a Bancii Mondiale, si include trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare, in valoare totala de un miliard de euro, a caror destinatie este finantarea deficitului bugetar consolidat si refinantarea datoriei publice.
in perioada 1991-2008, Banca Mondiala a finantat un numar de 54 proiecte in Romania, insumand un angajament de aproximativ 5,5 miliarde dolari. Creditele fac parte din acordul de finantare externa de aproape 20 de miliarde de euro incheiat de Romania cu Fondul Monetar International (FMI), Comisia Europeana (CE), BM si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Autoritatile romane au convenit, in martie, cu Fondul Monetar International asupra unui acord stand-by, pe 24 de luni, de 12,95 miliarde euro. Acordul a fost aprobat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington in 4 mai, iar prima parte a finantarii, de circa cinci miliarde euro, a fost disponibila imediat si a intrat in rezervele Bancii Nationale a Romaniei. Fondurile pe care Romania le va primi de la Comisia Europeana, respectiv 5 miliarde de euro, si Banca Mondiala (un miliard de euro) sunt administrate de Ministerul Finantelor si vor intra in trezoreria statului. Prima transa din creditul de la CE, in valoare de 1,5 miliarde de euro, este estimata sa ajunga la trezoreria statului pana la finele lunii iulie, urmand ca cea de-a doua, de un miliard de euro, sa fie disponibila, in functie de indeplinirea criteriilor, pana la finele anului.







