Administrație locală

Investiții pentru ridicarea gradului de confort al locuitorilor din Independența

La început de an primarul Cristea Gâscan a pregătit lista de investiții pentru anul 2024, astfel că în fiecare localitate vor fi demarate noi lucrări dar se vor continua și investițiile demarate în anii trecuți. Investițiile de la nivelul comunei se realizează cu fonduri locale, guvernametale dar și europene.

„Am stabilit prioritățile pentru fiecare localitate a comunei, avem proiecte pentru care am obținut deja finanțare, unele dintre ele sunt în execuție iar altele se află în faze de autorizare. De asemenea vom demara investiții noi cu fonduri de la bugetul local, mai exact vom amenaja parcuri și terenuri de joacă, vom aloca bani pentru diverse lucrări la bisericile din comună și vom amenja case mortuare. Educația, cultura și infrastructura rutieră sunt domenii în care investim și în acest an, ne dorim să punem la punct drumurile și urmărim să oferim copiilor și tinerilor din comună spații și materiale adecvate pentru desfășurarea procesului educațional dar și pentru dezvoltarea lor personală”, a declarat pentru publicația noastră primarul Cristea Gâscan.

În continuare vom trece în revistă lista de investiții aflate fie în execuție fie în faza de realizare a proiectelor pentru anul 2024, pentru fiecare localitate în parte.

Independența

  • Plan Urbanistic General al comunei Independența
  • Program naţional de cadastru şi carte funciară a lucrărilor de înregistrare sistematică – OCPI  SECTOARELE DIN EXTRAVILAN 14, 28, 31, 33, 34, 38, 42
  • Execuție lucrări construire capelă mortuară Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena
  • Proiectare și execuție lucrări extindere clădiri Geamie
  • Reparațiii biserici împrejmuiri și cheltuieli de întreținere și utilități
  • „Continuare lucrări centru cultural și de pregătire permanentă a tineretului” comuna Independența, județul Constanța
  • Dotare „Continuare lucrări centru cultural și de pregătire permanentă a tineretului” comuna Independența, județul Constanța
  • Realizare baza de date GIS la nivelul comunei Independența
  • Elaborare/ actualizare in format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism PUG
  • Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unității de învățământ preuniversitar din comuna Independența, județul Constanța
  • Digitalizarea serviciilor comunei Independența
  • Amenajare parc centru cultural și de pregătire permanentă a tineretului
  • Reparație totem intrare în localitatea Independența
  • Reparații și refacere covor asfaltic 1500×4 ml

Olteni

  • „Modernizare drumuri de interes local în  sat Olteni, comuna Independența, județul Constanța”  prin Programul Național de Investiții  Anghel Saligny. Lungimea totală propusă a proiectului este de 3646 metri liniari
  • „Modernizare drumuri de interes local în  sat Olteni, comuna Independența, județul Constanța” – etapa a II a – lungimea totală propusă a proiectului este de 2507 metri liniari prin PNRR și PNI Anghel Saligny etapa a II a
  • Reparațiii biserici împrejmuiri și cheltuieli de întreținere și utilități
  • Amenajare parc (teren joacă)
  • Amenajare cameră mortuarp la sediu social

Movila Verde

  • „Înființare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comuna Independența, județul Constanța prin PNI Anghel Saligny
  • Construire podeț în localitatea Movila Verde str. Bisericii, comuna IÎndependența, județul Constanța
  • Reparațiii biserici împrejmuiri și cheltuieli de întreținere și utilități
  • Amenajare parc (teren joacă)
  • Amenajare casă mortuară și incintă
  • Reparatii și refacere covor asfaltic 1500×4 ml cu surse guvernamentale

Tufani

  • Construire podeț în localitatea Tufani str. Bradului, comuna Independența, județul Constanța
  • Construire podeț în localitatea Tufani str. Ulmului, comuna Independența, județul Constanța
  • Reparatii și refacere covor asfaltic 1000×4 ml cu surse guvernamentale
  • Amenajare parc în sat Tufani, comuna Independența
  • Amenajare casă mortuară la sediul social.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*