Autoritățile locale din Aliman vor depune, în perioada următoare, o cerere de finanțare pentru înființarea rețelei de apă în localitatea Floriile, în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny derulat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației.
În prezent, la nivelul localității nu există rețea de apă, locuitorii folosesc apă din fântâni, situație care îngreunează viața de zi cu zi a oamenilor, mai ales vara când este secetă.
„Suntem pe ultima sută de metri în ceea ce privește întocmirea documentației pentru depunerea cererii de finanțare privind înființarea rețelei de apă în localitatea Floriile. Anul trecut am finalizat forarea puțului de apă, această lucrare fiind un prim pas pentru realizarea investiției. Este un proiect important pentru cele 40 de familii din localitate, care sunt din ce în ce mai aproape de un stil de viață civilizat”, a declarat primarul George Nicola.
Amintim că la sfârșitul anului trecut administrația locală a finalizat forarea puțului de apă din localitatea Floriile. Investiția a fost realizată cu fonduri de la bugetul local. Puțul a fost forat la o adâncime de 150 metri, acesta este prevăzut cu tuburi de protecție și cu un tablou electric ce a fost racordat la rețeaua electrică. De asemenea s-a montat și o pompă care va extrage apa.
Beneficiarii acestei investiții sunt cele 40 de familii din localitate.








