Senatul s-a reunit, ieri, in sedinta de plen, pe ordinea de zi aflindu-se alegerea noului presedinte al acestei Camere, validarea mandatelor unor senatori, votarea unui membru al Consiliului National de Integritate si mai multe proiecte de lege.
inaintea alegerii noului presedinte al Camerei Superioare a Parlamentului, Senatul i-a validat pe senatorii Mihai Dorin Drecin (PRM), Zsoltan Lajos Sezentmiklosi (UDMR) si Luminita Gheorghiu (PSD). Dupa ce presedintele PSD, Mircea Geoana, a facut in plenul Senatului propunerea social-democratilor pentru presedintia Senatului, senatorul PRM Mihai Unghianu a solicitat o pauza de consultari intre grupurile parlamentare.
inaintea pauzei efective, senatorul PD-L Gheorghe Constantin a declarat ca democrat-liberalii nu vor propune un candidat propriu si nici nu isi vor exprima optiunea la vot. Si tot inainte de pauza, grupul UDMR a avansat un candidat propriu, in persoana senatorului Gyorgy Frunda. Astfel, pentru functia de presedinte al Senatului au candidat Ilie Sirbu – PSD, Radu Cimpeanu – PNL si Gyorgy Frunda – UDMR.
Nici nu au fost reluate bine lucrarile Senatului, ca sedinta a fost suspendata pentru a doua oara, dupa ce grupul PRM a amenintat ca paraseste plenul, suparat ca presedintele de sedinta, senatorul PNL Norica Nicolai, nu a fost de acord cu aminarea pentru astazi a alegerii presedintelui.
Reprezentantii UDMR, PSD si PC s-au pronuntat pentru mentinerea ordinei de zi votate deja si, implicit, pentru alegerea presedintelui. Dupa reluarea sedintei, Senatul a intrat in procedura de vot pentru alegerea noului presedinte, chestorii acestei Camere facind apelul nominal pentru inminarea buletinelor de vot. Senatorii PRM au parasit sala de sedinta in momentul in care a inceput apelul uninominal pentru inminarea buletinelor de vot. Dupa numararea voturilor s-a constatat ca social-democratul Ilie Sirbu a primit 43 de voturi, liberalul Radu Cimpeanu, 29 de voturi, iar reprezentantul UDMR, Gyorgy Frunda, 10 voturi, astfel ca primii doi au intrat in turul doi al alegerilor. Cum in urma numararii voturilor exprimate in al doilea tur de senatori, Sirbu a obtinut 45 voturi, iar Cimpeanu 33 voturi, senatorii au fost nevoiti pentru a treia oara sa voteze pentru ca cei doi candidati ramasi in cursa nu au intrunit majoritatea calificata de 69 de voturi.
in cel de-al treilea &tur de forta”, social-democratul Ilie Sirbu a fost ales cu 43 de voturi presedinte al Senatului, in urma demisiei lui Nicolae Vacaroiu, care a ajuns la sefia Curtii de Conturi. Senatorul liberal Radu Cimpeanu a intrunit 32 de voturi din partea colegilor sai, iar doua voturi au fost anulate.
La votul din Senat au participat 77 de senatori. Senatorii PRM si cei ai PD-L au parasit, in majoritate, sala de plen inaintea derularii procedurii de vot, citiva dintre ei raminind, totusi, in sala, fara insa a-si exercita votul.










