Administrație locală

Sedinta Consiliului Local Medgidia

Consiliul local Medgidia s-a intrunit in luna noiembrie, pentru a dezbate cele 23 de proiecte de hotarari initiate de primarul municipiului, domnul Dumitru Moinescu. Dintre acestea amintim aprobarea planului urbanistic de detaliu (PUD) zona industriala est pentru constructia unei unitati de productie, aprobarea tarifului pentru activitatea de producere si distributie a energiei termice pe baza de gaze naturale furnizata de catre SC Edilmed SA, in urma modificarii pretului la gaze naturale.
Aprobarea Programului pentru prevenirea si combaterea marginalizarii sociale conform legii nr.116/2002, a fost un alt proiect supus atentiei Consiliului local. Prin acest program se urmareste integrarea sociala a tinerilor cu varsta intre 16 24 ani, proveniti din centrele de plasament si centrele de primire a copilului, tineri singuri cu copii in intretinere, tineri familisti cu si fara copii in intretinere, tineri familisti care au executat pedepse privative de libertate si a altor tineri aflati in dificultate. Programul prevede angajarea unui numar de 20 de tineri pentru lucrari comunitare, in perioada noiembrie 2006 noiembrie 2007.
Administratia locala Medgidia acorda in conformitate cu prevederile legilor in vigoare, facilitati la transportul public in comun pentru anumite categorii de persoane, pensionari, persoane cu handicap, elevi, studenti, veterani de razboi si vaduve de veterani, etc. in vederea eficientizarii activitatii si relatiei cu beneficiarii facilitatilor, a fost intocmit un regulament care stabileste norme, termene si conditii clare privitoare la procedurile de decont, emiterea legitimatiilor de transport, valabilitatea si modalitatea de schimbare a acestora, acte necesare emiterii pentru fiecare categorie in parte. Prin acest regulament, apare procedura efectuarii deconturilor prin intermediul cardurilor, schimbarea modelului legitimatiei de transport. Stabilirea de reguli privitoare la stari de fapt cum sunt pierderea, furtul sau deteriorarea legitimatiei de transport sunt alte reglemenatari prevazute prin acest regulament. Alte proiecte de hotarari dezbatute de consilierii locali au fost aprobarea concesionarii serviciului de publicitate in municipiul Medgidia si aprobarea taxelor si impozitelor locale pentru anul 2007.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*