Actualitate

Transelectrica limiteaza exportul de electricitate, din cauza conditiilor meteorologice

Transelectrica va limita sau chiar sista pentru o luna, in perioada 16 februarie 15 martie 2012, livrarile de energie electrica la export, si va limita consumul de electricitate al unor companii in situatii critice, invocand diminuarea resurselor de energie din cauza conditiilor meteo nefavorabile.

Procedura va fi aprobata de Guvern prin hotarare.
Actul normativ prevede ca transportatorul national de electricitate Transelectrica poate dispune in regim de urgenta, in intervalul 16 februarie-15 martie 2012, o serie de masuri de siguranta, respectiv sa limiteze sau sisteze livrarile de energie electrica la export prin limitarea capacitatilor de interconexiune, exceptat fiind exportul de electricitate aferent tranzitelor, precum si sa puna in aplicare prevederile Normativului de limitare a consumului de electricitate in situatii critice in sistemul energetic national.
Aceste masuri vor fi luate pana la refacerea stocurilor de combustibil sau pana la realizarea echilibrului productie-consum, inclusiv asigurarea nivelului de rezerve minim necesare care asigura functionarea in conditii de siguranta a sistemului energetic national.

Interventia Guvernului prin abilitarea Transelectrica sa adopte astfel de masuri este justificata, in proiectul de hotarare, prin perspectiva continuarii procesului de reducere a resurselor de energie din sistem, ca urmare a mentinerii conditiilor meteorologice nefavorabile in cursul lunii februarie 2012.
Sunt insa invocate si deficitul major de energie electrica generat de reducerea nivelului de apa din raurile si lacurile interioare la valori sub 50% fata de debitele normale ale Dunarii, cresterea consumului de gaze naturale pentru incalzirea populatiei in conditii de temperaturi foarte scazute, cresterea continua a preturilor internationale la combustibil, inclusiv pentru gazul metan din import, precum si dificultatea asigurarii livrarilor de carbune si gaze naturale si a utilizarii pacurii in conditii de ger si viscol.
„Sistarea efectului de crestere necontrolata a preturilor pe pietele centralizate de energie electrica” in lipsa unor oferte de vanzare suficiente pentru acoperirea cererii de electricitate este un alt argument invocat in proiectul de act normativ.
In document se sustine ca masurile de interventie vor avea consecinte economice numai asupra unor categorii de operatori economici, respectiv a producatorilor care exporta electricitate si a consumatorilor „care pot fi intreruptibili” in anumite conditii tehnice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*