Proiectul de cooperare transfrontaliera "Reabilitarea si modernizarea strazilor din orasul Negru Voda si General Toshevo" va schimba fata orasului. Este una din investitiile mari pentru Negru Voda, acestia fiind pe locul I pe programele de infrastructura.
Investitia este finantata in cea mai mare parte de Uniunea Europeana, dar si cu bani de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (aprox.20%) si bugetul local al administratiei locale Negru Voda. Investitia a fost declarata eligibila si in acest an se spera sa fie primiti banii pentru derularea proiectului ce vizeaza asfaltarea a unui numar de 14 strazi.
Strazile in suprafata de 14 km ce vor beneficia de asfaltare sunt: Strada Gladiolelor, Florilor, Mestesugarilor, Recoltei, Zorelelor, Independentei, Linistei, Salciilor, Stadionului, Sudului, Plopilor, Cerchezului, Silozului si strada Abatorului.
Valoarea proiectului se ridica la suma de 3,5 milioane de euro, 150 miliarde lei vechi.
Lucrari continuate la Negru Voda
Se doreste ca in acest an sa se realizeze inca 1.500 mp de amenajare si de reparare a trotuarelor, in anul 2011 fiind finalizati un total de 6.500 mp. Acest important proiect pentru locuitorii orasului Negru Voda este posibil cu bani de la bugetul administratiei locale.
De asemenea, lucrarile la Clubul Pensionarilor si Cinematograful din oras sunt gata, in aceasta perioada principala preocupare fiind cea de a dota cele doua cladiri.