Primaria Navodari doreste sa amenajeze un patinoar cu sprijinul Rompetrol

22 Noiembrie 2011, Dorin Mincu

Administratie locala

Primarul Nicolae Matei sustine ca Primaria Navodari nu a fost ocolita de criza financiara, motiv pentru care isi doreste sa atraga cat mai multi investitori in vederea implementarii unor proiecte de anvergura pentru comunitate.
Desi colaborarea dintre Primaria Navodari si Grupul Rompetrol, controlat de KazMunaiGaz, nu a fost intotdeauna roz, problemele fiind transate de cele mai multe ori prin intermediul instantelor de judecata, primarul asteapta acum sprijin din partea kazahilor in vederea amenajarii unui patinoar, in vecinatatea Salii Sportive, proiect cu o valoare de peste 150.000 euro.
"Sa dea Dumnezeu sa mearga bine Rompetrolul, sa aiba profit si atunci vom avea si intelegere din partea lor. Este cel mai importat agent economic din Navodari. Faptul ca se implica si in activitati sociale este un lucru bun. Au fost situatii in care poate am avut procese, dar relatia dintre Primaria Navodari si Rompetrol este foarte buna. Cand a fost vorba de eliberarea unui certificat de urbanism nu am fost primar, am fost soldat, iar domnul Alexandru Niculcioiu (vicepresedinte al Grupului Rompetrol pe probleme de rafinare si petrochimie -n.r.) poate sa confirme. Inainte de a fi primar sunt om de afaceri si nu vreau sa fortez mana Rompetrolului, dar dorim sa amenajam cu sprijinul lor un patinoar. Langa Sala Sporturilor avem teren liber si putem sa construim un patinoar, cat si doua tenuri de tenis de camp. Criza nu ocoleste nici orasul Navodari si nici Rompetrolul, dar Primaria are posibilitatile financiare limitate. Dorinta este mare, acum ne masuram puterile, vedem posibilitatile si speram ca eu si comunitatea locala sa convingem Grupul Rompetrol sa directioneze din cei 2 milioane de euro un procent insemnat catre proiectele din Navodari unde au cea mai mare investitie", a declarat primarul Navodariului, Nicolae Matei.
Vicepresedintele Grupului Rompetrol pe probleme de rafinare si petrochimie, Alexandru Niculcioiu, sustine ca numai cu intelegerea autoritatii locale investitorii isi pot desfasura activitatea la Navodari. Una este contributia in problemele sociale ale orasului si alta este importanta economica a platformei. Avand sediul social in Navodari, toate taxele si impozitele merg la bugetul local si impozitele pe cele 2600 de salarii ale angajatilor merg la bugetul de stat si de acolo se intoarce cota parte catre primarie. "Numai cu intelegerea autoritatilor locale poti sa desfasori activitati", a declarat Niculcioiu.
De altfel, primarul a asigurat conducerea Grupului Rompetrol ca va incerca sa peticeasca bulevardul Navodari din apropierea rafinariei, aflat in administrarea autoritatii locale. "A fost drum judetean, acum se numeste Bulevardul Navodari si este treaba noastra sa-l reabilitam. Deocamdata nu pot decat sa promit ca o sa-l peticim, sa nu fie gropi. Avem un plan de modernizare a drumului care face legatura dintre Navodari si Ovidiu de 8 milioane de euro si speram ca proiectul sa-l depunem in jurul datei de 20 noiembrie a.c. Din pacate, tronsonul respectiv nu a fost prins in acest proiect pentru ca nu au ajuns banii, dar promit celor de la Rompetrol ca o sa ne ocupam ca Bulevardul Navodari sa fie circulabil. Orasul face eforturi si banii din cotele defalcate care vin de la Rompetrol ii cheltuim cu asfaltarea drumurilor in zona respectiva. Ca primar lansez si invitatia sa ne infratim cu un oras din Kazakhstan. Imi doresc foarte mult sa-i apropii pe investitorii Grupului KazMunaiGaz de Navodari. Astept sprijin din partea prietenilor nostri sa ne recomande, sa ne puna in legatura cu un oras din Kazakhstan si poate pe viitor copiii de acolo sa poata sa vina in Tabara din Navodari", a spus Matei.

Articole din editia din data de 22 Noiembrie 2011

  • USL va declansa procedura de suspendare din functie a presedintelui Basescu

    Administratie locala
  • Fotbal Liga a IV a

    Administratie locala
  • Centrul de Permanenta din Baneasa este functional

    Administratie locala
  • Copiii din Razoare vor avea gradinita

    Administratie locala
  • Primaria Navodari doreste sa amenajeze un patinoar cu sprijinul Rompetrol

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Obiective îndrăznețe în comuna Tîrgușor

    Administratie locala
  • Lucrări de pietruire a drumurilor din Comana

    Administratie locala
  • Modernizarea infrastructurii rutiere, prioritatea autorităților locale din Cobadin

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea dispensarului din Negru Vodă

    Administratie locala
  • Fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea comunei Saraiu

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771