MINISTRUL, ASOCIATIILE TURISTICE, AGENTII ECONOMICI, PRIMARIA "DA", PREFECTUL "BA"

14 Iunie 2011, Adrian Nicarel

Administratie locala

in data de 1 iunie 2011 prefectul judetului Constanta, Claudiu Iorga Palaz solicita la Tribunalul Constanta anularea partiala a Hotararii nr. 183/23.12.2010, privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2011, respectiv punctul XIII – ALTE TAXE, literele D – TAXA VERDE, E – TAXA DE PARAGINĂ si G – TAXA DE PROMOVARE A TURISMULUI.
Facem precizarea ca aceste taxe au fost initiate de primarul Mihai Claudiu Tusac  la solicitarea agentilor economici, a asociatiilor de turism si a patronatelor din acelasi domeniu care au investit serios in activele detinute in zona de sud a litoralului romanesc.
Taxa de paragina se refera la toate activele in care nu s-au mai facut investitii de ani de zile si care, prin aspectul lor degradat, afecteaza grav imaginea zonei. Prezenta acestor imobile, aflate in stare avansata de degradare, alaturi de hoteluri de patru stele face ca efortul depus de agentii economici, care au facut investitii majore in zona, sa fie zadarnicit. Acelasi rol il au si taxa verde si taxa de promovare a turismului. Ambele taxe vin in sprijinul agentilor economici care au investit in activele lor, contribuind astfel la dezvoltarea turistica a zonei de sud a litoralului romanesc, la remedierea imaginii statiunilor din arealul municipiului Mangalia.
Reprezentantul Guvernului in teritoriu, prefectul Claudiu Iorga Palaz nu intelege scopul acestor taxe si doreste cu orice pret blocarea oricarui proiect ce are ca scop dezvoltarea municipiului Mangalia si a statiunilor. Doar ca, prin atitudinea lui de Gica-contra, el intra in contradictie cu proprii sefi de la Bucuresti. De exemplu,  ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea a sustinut initiativa primarului Mihai Claudiu Tusac privind instituirea taxei de paragina, in timp ce prefectul o ataca in instanta. 
Se pierde un timp pretios in aceste lupte care nu folosesc nimanui, timp in care trebuiau sa se deruleze proiecte de promovare a turismului din sudul litoralului romanesc, proiecte de noi investitii pentru dezvoltarea turistica a zonei, programe de pe urma implementarii carora sa beneficieze toti cetatenii municipiului Mangalia si care ar fi readus turistii romani si straini in Mangalia si statiunile aferente. Aceste initiative sunt menite sa creeze mai multe locuri de munca, sa aduca salarii mai bune si vor duce in final la cresterea bunastarii tuturor locuitorilor din municipiul Mangalia si din zona limitrofa. 
Initiativa primarului Mihai Claudiu Tusac este sustinuta de catre Corina Martin, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania si a Asociatiei de Promovare Litoral-Delta Dunarii, care a declarat: „Taxa de promovare turistica a fost ceruta de mine in urma cu un an si jumatate, cand am avut o intalnire cu hotelierii, agentiile turistice si sefii administratiilor locale de pe litoral la Neptun. Pozitia noastra e ferma: nu vom renunta la aplicarea ei. ANAT si Asociatia de promovare Litoral-Delta Dunarii sunt membre ale Consiliului Consultativ al Turismului la MDRT si au solicitat modificarea Legii Turismului in sensul ca aceasta taxa sa devina obligatorie. Cred ca domnul prefect nu se consulta cu doamna Elena Udrea, altfel ar fi trebuit sa stie ca doamna ministru agreeaza aceasta initiativa. Taxa de paragina a aparut ca idee la sesizarile agentilor economici, ale ANAT si ale altor patronate din turismul litoral, care au sesizat domnului primar Mihai Claudiu Tusac aceasta problema veche la toate intalnirile avute: Forumul de Turism organizat cu prilejul Revelionului Turistic, intalnirea de lucru de la Neptun si altele. La momentul initierii ei, l-am felicitat personal pe primarul Mihai Claudiu Tusac. Taxa a fost data ca exemplu de urmat de catre Consiliul Consultativ al Turismului la MDRT si a fost apreciata la minister, care vede in ea o solutie pentru remedierea imaginii sudului litoralului. Repet – problema prefectului este ca nu se consulta cu MDRT sau macar cu asociatiile locale care sunt abilitate pe probleme de turism. Am facut doua adrese catre Prefectura Constanta in care ne-am prezentat, ne-am oferit ajutorul in probleme specifice, dar suntem ignorati total de domnul prefect al Constantei. Nu avem dialog! Ne doare foarte tare faptul ca dumnealui continua sa pretinda ca nu existam! Aceste taxe sunt absolut benefice!”

Referitor la promovarea turistica a statiunilor din sudul litoralului romanesc, doamna Corina Martin a precizat: „Este o mare problema! Am spus intotdeauna: daca statul nu este in stare sa ajute, sa ne lase pe noi s-o facem! Asociatia de promovare Litoral-Delta Dunarii a solicitat ferm Guvernului Romaniei ca din bugetul alocat MDRT strict pentru promovare – din cele 5 milioane de euro prevazuti pentru anul 2011 – o parte sa fie directionata catre asociatiile de promovare tursitica a fiecarei regiuni a tarii, proportional cu importanta ei. De pilda, litoralul asigura 46% din capacitatea de cazare din Romania. Nu cerem atata, dar macar o parte sa ajunga la asociatia care se ocupa strict de promovare turistica a litoralului, la specialistii care ii vor folosi acolo unde trebuie. Am demonstrat, prin spectacolul aviatic organizat cu cei mai buni piloti americani, ca suntem in stare sa organizam evenimente mari cu aproape zero bani cheltuiti. Daca am avea un buget clar, daca toate administratiile locale din zona de litoral ar impune taxa de promovare, am avea si fonduri si atunci am putea vorbi de promovare in adevaratul sens al cuvantului. Aceasta ar fi solutia! Acum luptam pentru modificarea legislatiei in acest sens! Sa dau un exemplu: cum lasa statul o localitate cu 40.000 de locuitori, cati are Mangalia, sa intretina si sa promoveze 6 statiuni de „interes national”, cand Constanta, cu 400.000 locuitori, abia intretine o statiune, Mamaia?!”
De asemenea, alte asociatii turistice si-au aratat sprijinul fata de instituirea acestor taxe. Patronatul Neptun-Olimp, reprezentat de Nicolae Moroianu, considera ca „aceasta este metoda de constrangere a celor care au contribuit, prin neimplicarea lor, la afectarea imaginii statiunilor din sudul litoralului. Scopul principal al Patronatului este atragerea de turisti romani si straini si fidelizarea acestora, lucru pe care nu il putem realiza decat prin efortul comun de reabilitare a statiunii Neptun-Olimp si a intregului litoral de sud”. 
Asociatia de Promovare Sudul Litoralului se arata contrariata de blocarea acestei initiative – taxa de paragina, taxa verde si taxa de promovare turistica - de catre prefect, deoarece aceste taxe au fost laudate in toata presa, apreciate la MDRT si se doreste legiferarea lor. 
E usor sa lovesti in oameni, sa le faci rau, dar acest lucru nu mai trebuie tolerat!

Articole din editia din data de 14 Iunie 2011

  • MINISTRUL, ASOCIATIILE TURISTICE, AGENTII ECONOMICI, PRIMARIA "DA", PREFECTUL "BA"

    Administratie locala
  • Fotbal Campionatul Judetean

    Administratie locala
  • Fotbal Old Boys

    Administratie locala
  • Liceu Tehnologic in Independenta

    Administratie locala
  • 12 solarii inaugurate in Lumina si Oituz

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Ședința ordinară a lunii octombrie, desfășurată în municipiul Medgidia

    Administratie locala
  • Amenajare stadion și bază sportivă în Tuzla

    Administratie locala
  • Strada Școlii și strada Bisericii din localitatea Răzoarele vor fi asfalate

    Administratie locala
  • Toamnă bogată în lucrări la Cobadin

    Administratie locala
  • Construire pasarelă pietonală în Peștera

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771