Comunitatea din Cernavoda sustine aplicarea taxei de risc

20 Martie 2009, Bogdan Chirita

Administratie locala

Administratia locala din Cernavoda nu renunta la obtinerea drepturilor ce se cuvin comunitatii locale in ceea ce priveste taxa de risc. La sfarsitul anului trecut Consiliul local Cernavoda a aprobat prin HCL nr.101/29.10.2008 infiintarea taxei pentru activitatile cu impact asupra mediului inconjurator, care are la baza prevederile Codului Fiscal art.283, alin 2 si care se aplica societatilor ce au ca obiect de activitate productia de energie electrica din activitati nucleare si depozitarea deseurilor radioactive, in cazul de fata CNE.

Valoarea acestei taxe este de 70.301.000 ron, motivata pe de o parte de privarea bugetului local de obtinerea a peste 20 milioane de euro din impozitarea cladirilor si pe de alta parte de necesitatile urgente ale comunitatii (infrastructura, calitatea apei, spatii verzi, educatie si informare, centru de monitorizare, medicamente si analize medicale, protectie sociala, …).

Singurul obiectiv nuclear de importanta nationala este scutit prin lege de impozitul pe cladirile amplasate pe teritoriul orasului Cernavoda in valoare de 100.795.787 ron (23,4 milioane euro). Bani pe care daca CNE i-ar plati bugetului local, ca orice alt agent economic, atunci Cernavoda ar putea deveni un oras in care populatia sa traiasca in conditii civilizate.

Cu un buget care se cheltuieste mai mult pentru rezolvarea problemelor sociale si a intretinerii curente din punct de vedere edilitar, in Cernavoda nu se intrevad perspective de dezvoltare, declara Mariana Mircea, primarul orasului. Cernavoda anului 2009 este un oras cu o populatie de pana in 20.000 de locuitori, in scadere, cu peste 50 de strazi fara retea de canalizare, 100 de strazi fara retea de termoficare, cartiere fara iluminat public, servicii medicale sub standarde, strazi neasfaltate, populatie asistata social in crestere dar cu singura centrala nucleara din tara.

Comunitatea din Cernavoda a cedat in ultimii 10 ani gratuit pentru acest obiectiv de importanta nationala, 91 ha de teren intravilan ( 12 % din intravilanul localitatii). In plus, datorita razei de excludere si a razei de populatie redusa, impuse de normele CNCAN, inca 100ha au interdictii de constructie si de desfasurare a activitatilor economice si inca 400 ha cu alte restrictii.

Administratia locala se afla in situatia in care nu are teren pentru constructia unor noi obiective sau pentru atragerea investitiilor straine cu toate ca zona este favorabila acestora. Daca ne aliniem standardelor europene in multe domenii, poate ar fi cazul sa luam exemplul oraselor europene care gazduiesc obiective nucleare si primesc in schimb compensatii. Localitatea Paks Ungaria primeste anual 11milioane de euro din impozite pe cladirile si terenurile obiectivelor nucleare si 2,8% din cifra de afaceri a centralei.

Localitatea Krsko din Slovenia primeste de asemenea anual 7,2 milioane de euro pentru obiectivul nuclear amplasat pe teritoriul sau. Acestea sunt exemplele doar a doua orase nucleare care sunt asemanatoare Cernavodei, mai spune primarul orasului. In ultima perioada au existat presiuni din partea SNN care refuza ideea taxei si plata acesteia chiar daca Primaria castiga in instanta iar primarului i s-a sugerat ca isi poate pierde functia daca insista in continuare cu aplicarea taxei.

Potrivit unor declaratii din presa, SNN considera ca Cernavoda este al patrulea oras din tara in ceea ce priveste valoarea taxelor incasate. Realitatea este ca Cernavoda este departe de a fi printre primele locuri in judet. In acelasi articol de presa, conducerea SNN a declarat ca contribuie prin diferite programe la bugetul local. De fapt, SNN nu contribuie la nici unul din proiectele comunitatii (sport, cultura, protectie sociala, educatie, … ). Comunitatea din Cernavoda isi cere drepturile si sustine cu tarie aplicarea acestei taxe care sa rezolve intr-un ritm sustinut problemele orasului, in urmatorii 5 ani.


Articole din editia din data de 20 Martie 2009

  • Gradinita moderna inaugurata la Tortomanu

    Administratie locala
  • Directoarea scolii din Dumbraveni acuzata ca face state fictive

    Administratie locala
  • Comunitatea din Cernavoda sustine aplicarea taxei de risc

    Administratie locala
  • Proiect de asfaltare a arterelor principale la Harsova

    Administratie locala
  • La Tuzla au inceput lucrarile de construire a sensului giratoriu

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Obiective îndrăznețe în comuna Tîrgușor

    Administratie locala
  • Lucrări de pietruire a drumurilor din Comana

    Administratie locala
  • Modernizarea infrastructurii rutiere, prioritatea autorităților locale din Cobadin

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea dispensarului din Negru Vodă

    Administratie locala
  • Fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea comunei Saraiu

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771