Rss Feed Site Map

Sediu modern pentru administratia publica din Cumpana

14 Noiembrie 2008, Bogdan Chirita

Administratie locala
Administratia locala din comuna Cumpana s-a mutat la sfarsitul saptamanii trecute intr-un sediu modern. Inaugurarea cladirii s-a facut in prezenta a sute de cetateni, reprezentati ai administratiilor publice locale, Consiliului Judetean Constanta, dar si consilieri locali etc.

Slujba de sfintire a noului sediu al administratiei locale a fost oficiata de IPS Teodosie, Arhieiscopul Tomisului, impreuna cu un sobor de preoti. Asezata in centrul comunei, cladirea va deservi intreaga populatie a unitatii administrativ teritoriale. Zecile de birouri vor gazdui intregul personal al administratiei locale, care nu va mai fi nevoit sa se inghesuie in cateva birouri mici. &Simteam nevoia acestei constructii de sase ani. Din lipsa fondurilor nu am reusit nici macar sa proiectam constructia, fara sa mai vorbim de lucrarea in sine.

Proiectul a fost realizat in cele din urma acum trei ani, iar in 2007, cand s-a intrezarit o sursa pentru fonduri, am profitat din plin. Valoarea constructiei a fost de 24,5 miliarde”, a declarat primarul comunei, Mariana Gaju. Fondurile pentru construirea sediului au fost alocate din fondul de rezerva al Guvernului, prin Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si Ministerul Internelor si Reformei Administrative.

Gaju a mai spus ca doar 30% din fondurile necesare lucrarii au fost alocate de la bugetul local. &Suntem la tara, dar sa nu uitam ca localitatea Cumpana este model. Primarul de aici este unul dintre cei mai buni primari pe care ii are PSD la nivel national. O comuna cum este Cumpana avea nevoie de un astfel de sediu. Mai sint multe lucruri de facut in aceasta localitate si impreuna Mariana Gaju, cu echipa de la CJC si cu sprijinul nostru ca parlamentari, proiectele acestei comunitati se vor realiza”, a declarat Alexandru Mazare.

Edilul sef al comunei a adaugat ca, in viitorul apropiat, va incerca sa atraga fonduri structurale pentru utilarea noului sediu cu mobilierul si aparatura necesare pentru ca personalul administratiei locale sa isi poata desfasura activitatea in conditii optime.


Comentarii

Nume :
Email:
Comentariul tau:

Articole din editia din data de 14 Noiembrie 2008

  • Lansare de zile mari la Medgidia: Celia, Directia 5, Spitalul de Urgenta si Costi Ionita

    Administratie locala
  • Sediu modern pentru administratia publica din Cumpana

    Administratie locala
  • Pensionarii nu il mai vor pe Ion Motoc

    Administratie locala
  • Primaria Lumina a concesionat serviciul de ecarisaj

    Administratie locala
  • Unitatile de invatamant din Independenta, dotate cu tehnica IT

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Prioritățile administrației locale Dobromir pentru acest an

    Administratie locala
  • Colectarea gunoiului din comuna Ciobanu va fi realizată de Iridex Group Salubrizare

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea parcului din centrul comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Pași importanți pentru construirea grădiniței din Ion Corvin

    Administratie locala
  • Lucrările privind infrastructura comunei Grădina au fost reluate

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771
    proiect realizat si administrat de

    Cele mai comentate articole

  • 12 Aprilie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 14 Iunie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 19 Aprilie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 31 Mai 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 11 Octombrie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • Cele mai citite articole