Social

Casa noua pentru doi batrani aflati in suferinta

O familie de varstnici din satul Lanurile au primit cu mare bucurie vestea ca edilul Titu Neague le va construi o noua locuinta.

Batranii in varsta de 73 de ani s-au confruntat cu un mare necaz, acela ca partea de nord a locuintei vechi de prin anul 1930 a fost daramata in totalitate, cauza fiind timpul ce si-a pus amprenta pe intreaga constructie.
„Norocul familiei Clapa Vasile a fost acela ca nu a prea nins in iarna aceasta, altfel la primul viscol intreaga locuinta ar fi fost cuprinsa de zapada. Cei doi dormeau pe o veranda, imaginati-va ce loc impropriu era”, a declarat pentru Graiul Dobrogei edilul sef Titu Neague. Acesta a tinut sa mentioneze si faptul ca, cei doi nu au nici o sursa de venit, nu au copii, nu au nimic de fapt.

Astfel ca, primarul a fost miscat de necazul celor doi si cu bani din buzunarul personal a decis ridicarea unei noi locuinte, astfel ca batranii au petrecut Craciunul in cele doua incaperi. Casa a fost ridicata in fata celei vechi, are usi, ferestre, este varuita, cu tavan din rigips, un godin care sa-i incalzeasca, lemnele provenind tot prin bunavointa edilului. Imediat ce vremea se va mai incalzi, se vor finaliza si lucrarile de finisare a fatadei imobilului.
„Vechea locuinta urmeaza a fi demolata, deoarece exista riscul ca, copiii sa intre in ea la joaca si Doamne Fereste, sa nu se intample vreo nenorocire”, a declarat in incheiere seful administratiei locale Baraganu.
Valoarea lucrarii s-a ridicat la suma de 7.000 lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*