Consiliul Județean Constanța a aprobat, în ședința desfășurată luni, 30 martie, înființarea funcției de administrator public la nivelul instituției. Decizia a fost adoptată prin votul consilierilor județeni, în baza unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi.
În urma acestei măsuri, Ionela Costache a fost desemnată să ocupe funcția de administrator public al județului Constanța. Aceasta nu este la prima experiență într-un astfel de rol, ea exercitând anterior aceeași funcție în cadrul Primăriei Valu lui Traian, instituție condusă la acel moment de Florin Mitroi, actualul președinte al Consiliului Județean Constanța.
Numirea în funcție urmează să fie oficializată prin dispoziția președintelui Consiliului Județean, însoțită de un contract de management, în conformitate cu prevederile Codului administrativ.
Ionela Costache ocupă în prezent și funcția de șefă a cabinetului președintelui CJC și este, totodată, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”, structură din care fac parte Consiliul Județean Constanța, Primăria municipiului Constanța, dar și alte unități administrativ-teritoriale din județ.
De asemenea, aceasta se regăsește printre cei cinci membri provizorii desemnați în cadrul RAJA SA Constanța, în urma unei alte hotărâri adoptate în aceeași ședință.
La începutul anului, în cadrul ședinței Consiliului Județean din ianuarie 2026, președintele instituției, Florin Mitroi, și-a exprimat public încrederea în Ionela Costache, subliniind colaborarea de lungă durată dintre cei doi, de aproximativ două decenii.
„Nu am adus un om din exterior, este o persoană care mă degrevează de multe sarcini”, a declarat atunci acesta.
Potrivit legislației în vigoare, administratorul public poate coordona structuri din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean sau servicii publice de interes județean. Totodată, președintele instituției poate delega acestei funcții atribuții importante, inclusiv calitatea de ordonator principal de credite, ceea ce implică responsabilitatea directă asupra gestionării bugetului.
Conform proiectului aprobat, funcția de administrator public a fost înființată cu încadrarea în numărul maxim de posturi deja stabilit la nivelul instituției. În ceea ce privește salarizarea, nivelul remunerației va fi stabilit de către președintele Consiliului Județean, în limitele prevăzute de lege, între salariul de bază al secretarului general al județului și cel al vicepreședintelui Consiliului Județean.








