Administrație locală

Lucrări de reparații la școala și căminul cultural din Siliștea

Pe agenda de lucru a primarului Mihai Soare se află, în această perioadă, două proiecte ce urmăresc reabilitarea școlii generale și a căminului cultural din localitatea Siliștea.
Timpul și-a pus amprenta atât pe școala gimnazială cât și pe căminul cultural, astfel că în prezent cele două clădiri s-au degradat și necesită lucrări de reparații. Autoritățile locale au pregătit documentațiile pentru a interveni asupra celor două obiective precum și devizele generale ale lucrărilor.
Proiectul – Reparații curente Școala Gimnazială Nr.1 Siliștea – presupune refacerea fațadei clădirii, astfel va fi refăcut stratul termoizolant și se va înlocui tencuiala.
La Căminul cultural se vor executa atât reparații interioare cât și exterioare. Astfel, se va repara plafonul de la camera arhivei și se va înlocui pardoseala de la spațiul de depozitare, de asemenea vor fi zugrăvite toate încăperile și se vor executa finisaje la scenă. La exterior vor fi refăcute: placajele de gresie de la scări, tencuielile decorative, trotuarele; totodată se vor revopsi balustradele.
„Am pregătit documentațiile necesare pentru executarea lucrărilor dar și devizele generale ale acestora. Urmează să atribuim lucrările prin anunțuri publicitare ce vor fi publicate pe SICAP”, a precizat primarul Mihai Soare.
Lucrările se vor realiza cu fonduri de la bugetul local.
 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*