Administrație locală

Baza sportivă din Siliștea a intrat în reparații

Baza sportivă din localitatea Siliștea a fost construită în anul 2010, de-a lungul anilor s-au organizat, aici, evenimente sportive dar și culturale. În principal baza sportivă a fost folosită de echipa de fotbal a comunei, Steaua Speranaței Siliștea. În timp, clădirea s-a deteriorat și autoritățile locale au decis să execute lucrări de reparații a vestiarelor și a acoperișului.
În ultimii anii din cauza precipitațiilor și a zăpezii care se depunea pe acoperișul clădirii bazei sportive s-au produs infiltrații de apă în pereți. Pentru a remedia această situație și pentru ca imobilul să poată fi folosit în condiții de siguranță de sportivii comunei autoritățile locale au alocat fonduri de la bugetul local pentru lucrările de reparații.
La sfârșitul lunii septembrie a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de reparații. Clădirea va beneficia atât de reparații interioare cât și exterioare. Astfel, în cadrul vestiarelor se va reface tencuiala, vor fi zugrăviți pereții și plafoanele, la dușuri va fi înlocuită faianța degradată. La exterior vor fi reparate scările și vor fi înlocuite dalele trotuarului prin care se asigură accesul în imobil, se va repara tencuiala și va fi zugrăvită clădirea. Totodată va fi hidroizolat acoperișul, acesta fiind principala sursă care a creat deteriorarea clădirii.
„Ne dorim să creem condiții optime pentru desfășurarea activităților sportive și de aceea am decis să intervenim și să efectuăm lucrări de reparații la clădirea bazei sportive. Am emis un anunț prin care am informat agenții economicii despre intenția noastră, s-a prezentat o singură societate care a venit cu o ofertă eligibilă”, a precizat primarul Mihai Soare.
Lucrările au fost demarate la sfârșitul lunii septembrie și au ca termen de execuție două luni de zile. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*