Printre prioritățile administrației locale Siliștea, pentru acest an, se numără investiții precum asfaltarea drumurilor, extinderea rețelei de canalizare dar și a rețelei de apă. Fondurile pentru realizarea acestor lucrări provin la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Administrația locală Siliștea va demara în perioada următoare lucrări de extindere a rețelei de canalizare, în localitățile Siliștea și Țepeș Vodă, prin efectuarea racordurilor către curțile gospodăriilor. Introducerea rețelei de canalizare și construirea celor două stații de epurare sunt lucrări ce au fost efectuate în anii trecuți cu fonduri guvernamentale. a








