Ca in fiecare an, una dintre responsabilitatile autoritatilor locale ale comunei Ion Corvin fata de unitatile pe care le au in subordine este aceea de a asigura necesarul de lemne de foc pentru iarna, pentru ca activitatile acestora sa se desfasoare intr-un climat propice.
„Ne-am aprovizionat cu lemne pentru primarie, dispensar si biserici. Dintre acestea dispensatul este incalzit cu sobe teracota, iar restul institutiilor cu centrale termice. Speram ca in perioada urmatoare prin proiectul de amenajare si reabilitare a unitatii sanitare sa o dotam si cu centrala termica”, a declarat edilul comunei Ion Corvin, Marcela Radulescu.
Inca de la inceputul sezonului rece, autoritatile locale ale comunei Ion Corvin au stabilit care sunt masurile ce vor fi luate in cazul inzapezirilor.
„Am contactat o firma in vederea incheierii unui contract de prestari servicii pentru deszapezire. De asemenea, in cazul situatiilor de urgenta vom interveni si cu buldoescavatorul de care dispune primaria Ion Corvin”, a mai precizat edilul Marcela Radulescu.
In alta ordine de idei, primarul comunei Ion Corvin, a mentionat in cadrul interviului acordat publicatiei „Graiul Dobrogei” ca pana pe data de 30 octombrie se va depune documentatia necesara pentru semnarea contractelor de finantare pentru proiectele aprobate de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE). Unul dintre proiectele ce va primi finantare de la MDRAPFE prin Programul National de Dezvoltare Locala, etapa a doua, are in vedere reabilitarea scolii cu clasele I-VIII din localitatea Viile „Reabilitare si modernizare Scoala Gimnaziala nr.2 Viile, in comuna Ion Corvin, judetul Constanta”.
Marcela Radulescu, asteapta cu nerabdarea obtinerea fondurilor guvernamentale in vederea crearii unor conditii bune, optime si sigure pentru elevii acestei scoli. Cu acest scop, potrivit edilului, o sala de clasa va fi transformata in grupuri sanitare, iar in cazul in care numarul elevilor va creste, elevii vor invata in doua ture.







