Din toamna acestui an, prescolarii din Osmancea se vor muta in casa noua! Gradinita in care acestia isi vor desfasura activitatea a fost finalizata.
Proiectul ce a avut ca scop construirea unei noi institutii de invatamant prescolar in localitatea Osmancea a fost demarat in urma cu trei ani de zile, dar sistat din lipsa de fonduri pana in vara anului 2015. Fondurile pentru realizarea acestei investitii au provenit de la Ministerul Educatiei.
„Cladirea a fost finalizata, pana la aceasta data am pregatit documentatia necesara in vederea racordarii gradinitei la retelele de apa, canalizare si electricitate. In curand vom incepe lucrarile de amenajare exterioara, acestea reprezentand cofinantarea Consiliului Local in cadrul proiectului „, a precizat Gheorghe Chiriac, primarul comunei Mereni.
Pentru ca cei mici sa isi desfasoare activitatea in cele mai bune conditii, administratia locala se va ocupa de imprejmuirea institutiei, de amenajarea unui loc de joaca in curte si a unei parcari in fata cladirii.
Unitatea prescolara cuprinde doua sali de clasa, o cancelarie, un spatiu multifunctional, vestiare, un cabinet medical, grupuri sanitare pentru cei 22 de prescolari si cadre didactice. Aceasta va beneficia de incalzire centralizata si mobilier modern.
Iluminatul public din Mereni a fost modernizat
Pentru a reduce costurile cu iluminatul public din comuna, administratia locala a demarat in acest an o serie de lucrari ce au avut ca scop montarea si inlocuirea lampilor de iluminat. Astfel, cu fonduri de la bugetul local, in luna aprilie au fost motate un numar de 22 de lampi cu leduri.
„Anul trecut am finalizat, cu fonduri de la bugetul local, lucrarile la reteaua de iluminat casnic pe patru strazi in Cartierul Nou. Luna trecuta am montat pe aceste strazi lampi pentru a asigura iluminatul public. De asemenea in aceiasi perioada au fost inlocuite lampile pe strada Merilor si strada Soarelui din Mereni”, a mai precizat edilul Gheorghe Chiriac.
Aceste lucrari fac parte din proiectul de inlocuire a tuturor lampilor de iluminat public din comuna, scopul acestuia fiind reducerea consumului de energie eletrica.






