Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, ca opozitia va depune categoric o motiune de cenzura daca Executivul isi asuma raspunderea pe legea privind Statutul minoritatilor.Ponta a afirmat ca PNL si PSD vor depune cu siguranta motiune de cenzura in cazul in care Guvernul isi va angaja raspunderea pe Statutul minoritatilor nationale. „Categoric da, daca Guvernul isi asuma raspunderea pe Statutul minoritatilor, sub presiunea UDMR. Am discutat in USL, noi am vrea sa dezbatem acest proiect de lege in Parlament, dar se pare ca Boc si Guvernul PDL nu sunt in stare sa discute nimic in Parlament, asa ca singura arma politica a noastra este motiunea de cenzura”, a spus el, raspunzand unei intrebari.
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat recent ca Legea minoritatilor nationale trebuie adoptata pana la sfarsitul lunii iunie, fiind luata in calcul, ca procedura, si asumarea raspunderii Guvernului pe acest proiect. Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, ca proiectul Statutului minoritatilor se afla „in faza destul de inaintata a elaborarii raportului” si ca nu sunt dificultati ca acesta sa fie adoptat in aceasta sesiune parlamentara.







