Consiliul Local Targusor s-a intrunit joi 10 februarie, in sedinta ordinara pentru a dezbate proiectele de hotarari initiate de primarul Iulian Barsan.
Dintre proiectele dezbatute de alesii locali, amintim proiectul de hotarare privind modificarea H.C.L nr. 114/15.12.2010, prin care erau stabilite veniturile potentiale ale persoanelor beneficiare de ajutor social.
in noua hotarare au fost aprobate alte criterii de evaluare a veniturilor potentiale, in vederea aplicarii prevederilor Legii 416/2001, pentru anul 2011. Acest proiect se refera la faptul ca, persoanele cu ajutor social aveau un minim de bunuri ce nu se includea in castig, Legea venind acum sa explice ce bunuri trebuie sa aiba beneficiarii de ajutor social, pentru a mai obtine acest venit.
Alte proiecte dezbatute pe ordinea de zi a sedintei au fost aprobarea contului de incheiere a executiei bugetare al Consiliului Local Targusor pe anul 2010 cat si aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Consiliului Local al comunei pe anul 2011. Toate punctele de pe ordinea de zi au fost votate in unanimitate de cei 11 consilieri locali.








