Administrație locală

Comuna Mereni „luminata” de luna viitoare

Continuand procesul de dezvoltare inceput din acest an, in comuna Mereni unele dintre proiete se apropie de finalizare. in acesta situatie se afla si proiectul de reabilitare a sistemului de iluminat public. in ceea ce priveste acest proiect s-au montat aproximativ 300 de lampi de 36 de watzi, care le-au inlocuit pe celelate 150 de 250 de watzi. Din cauza puterii la care functionau lampile de dinainte si consumul era foarte mare acesta vazandu-se si in factura de la Electrica. Acum insa este lumina pe strazile din tot satul si s-au redus si cheltuielile la jumatate ceeea ce inseamn ca banii care se duceau pana acum in factura de curent se vor duce de acum inainte in alte proicte ca si finatare sau ca si completare a lor. Acest proicet a fost realizat cu bani de la bugetul local, iar valoarea investitiei s-a ridicat la 2,5 miliarde de lei. in aproximativ 1 luna comuna Mereni, inclusiv satele Osmancea, Ciobanita, Miristea vor fi, din acest punct de vedere al iluminatului public, vor fi reabilitate complet. Un alt proiect va fi realizat cu bani de la Guvernul Romaniei. in decembrie anul trecut printr-o hotarare guvernamentala comuna Mereni a primit 10 miliarde de lei cu care se vor reabilita aproximativ 4 kilometri de drum de piatra. in 2006 ne-am dedicat proiectelor, iar anul acesta vedem rezultatele acestora. Asteptam acesta finantare din 2006, si acum sunt semne ca pana in vara vom termina cu reabilitarea celor 4 kilometri de drum”, a precizat primarul comunei Mereni Gheorghe Chiriac. Tot in acesta perioada a fost reabilitat si terenul de fotbal. Acesta reabilitare consta in imprejmuirea acestuia cu gard, s-au vopsit tribunele, portile dar s-au reabilitat si vestiarele. Echipa locala se descurca foarte bine in acest sezon pozitionandu-se pe un loc destul de bun. Acum suntem pe locul 5 in Liga de Est a judetului Constanta. in retur Am obtinut 4 victorii si un egal. Speram sa o tinem tot asa pentru a putea aduce cat mai multa lume la stadion”, a declarat primarul comunei Mereni Gheorghe Chiriac. Cu toate ca au fost efectuate anul trecut mai multe proicte de la care anul acesta se asteapta rezultatele, administratia locala de la Mereni nu se va opri aici cu procesul de dezvoltare, infrumusetare si intretinere a comunei, ci va continua sa caute finantare pentru diferite proiecte si lucrari ce nu pot fi amanate si a caror demarare este mai mult decat necesara. Daca exista intelegere si suport financiar, comuna Merni inclusiv satele arondate se pot dezvolta in continuare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*