Elevii Scolii Generale din Amzacea, impreuna cu profesorii lor, au organizat si sarbatorit pe 29 mai „Ziua scolii”
in acest an, invitatii de seama ai scolii au fost deputatul PD-L Chirila Constantin, presedintele UDTTMR, Amet Varol, presedintele PNTCD Tudor Chesoi, si primarul Radu Constantin. Fosti elevi ai scolii au sponsorizat amenajarea scenei, materialele pentru acest eveniment si dulciurile oferite copiilor. Cei mai batrani elevi care au absolvit scoala din Amzacea au fost premiati cu diplome de onoare. in cadrul manifestarii, elevii, profesorii si prietenii scolii s-au intrecut in diverse activitati cultural-educative si sportive, intr-un cadru relaxat si prietenos. Sarbatoarea a fost deschisa cu un scurt istoric al scolii. in cuvantul de deschidere directorul scolii, Laura Danilov a declarat: ”Vrem ca acesta sarbatoare a scolii sa fie o sarbatoare a tuturor celor care ne trec pragul!
Dupa discurs, preotii din localitate au oficiat o sfestanie a scolii. Programul a continuat cu o invitatie la amintiri, actiune la care au participat fosti elevi si cadre didactice. De asemenea, elevii claselor I-VIII au pregatit un program artistic. Ziua a continuat cu intreceri scolare, program literar, piese de teatru, expozitie de picturi reprezentand imagini din viata scolara, program de engleza pregatit de elevii gradinitei din localitate, o prezentare a obiceiurilor culinare multietnice , parada costumelor ecologice si premierea castigatorilor.
in cadrul festivitatii de premiere reprezentantii S.C. ITALAGRA S.R.L. au anuntat ca vor acorda la sfarsitul anului scolar, 3 premii in bani, elevilor cu cele mai mari medii. Astfel cei mai buni elevi din scoala vor primi 300 lei, 200 lei si respectiv 100 de lei.









