Echipele RAJA intervin astăzi – 13 iulie 2026, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe aleea Daliei, din municipiul Constanța.
Astfel, în intervalul orar 13.00 – 17.00, se întrerupe furnizarea apei potabile utilizatorilor din zona Casa de Cultură.
„Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, a transmis RAJA S.A.






