Traian Basescu si Mircea Geoana sunt, oficial, finalistii prezidentialelor. Biroul Electoral Central (BEC) a anuntat miercuri, la ora 10.00, datele finale electronice ale alegerilor. Potrivit rezultatelor provizorii finale afisate astazi, la 10.00, pe site-ul BEC, dupa numararea tuturor voturilor, candidatul PD-L Traian Basescu a obtinut 32,44 la suta dintre sufragii, liderul social-democratilor Mircea Geoana a fost votat de 31,15 procente dintre alegatori, iar liberalul Crin Antonescu a strans 20,02% dintre voturi. Prezenta la vot la alegerile prezidentiale de ieri a fost de 54,37 la suta. Candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor n-a reusit sa obtina decat 5,56 la suta, iar UDMR-istul Kelemen Hunor 3,83 procente. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a convins doar 3,18 la suta din electorat. Liderul PNG, George Becali, a fost votat de 1,91% dintre cei care s-au prezentat la urne. Restul candidatilor a obtinut sub un procent. Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central, Marian Muhulet a afirmat ca, practic, acestea sunt rezultate finale, dar calculate in baza documentelor transmise in format electronic, de la sectiile de vot. „Se va putea vorbi despre rezultate finale, in momentul in care BEC primeste toate documentele pe hartie, de la sectiile de vot, adica in maxim 24 de ore de acum incolo. Nu vor exista diferente in ceea ce priveste cifrele, este doar o chestiune de procedura”, a afirmat Muhulet.










