Comuna Aliman se pregătește să ofere, în curând, tuturor copiilor săi o masă sănătoasă zilnică, gratuită, în cadrul unității de învățământ. Contractul privind furnizarea serviciilor de catering în cadrul Programului Național pentru Masă Sănătoasă (PNMS) urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Această inițiativă, finanțată din fonduri europene prin Guvernul României, reprezintă o realizare importantă pentru comunitate, care va sprijini concret familiile și elevii.
„Am o veste minunată: toți copiii din comuna noastră vor beneficia de masă sănătoasă, zilnic, la școală! Am reușit să accesăm Programul Național pentru Masă Sănătoasă (PNMS), iar această realizare aduce un sprijin real familiilor din Aliman – părinții nu mai trebuie să își facă griji pentru pachețelul copilului. A fost nevoie de muncă, perseverență și implicare, dar am reușit. Copiii noștri merită acest sprijin!”, a declarat primarul Nicola George, subliniind importanța acestei reușite pentru comunitate.
Programul va asigura un suport alimentar constant tuturor preșcolarilor și elevilor Școlii Gimnaziale „Dan Spătaru”. Conform planificării, se estimează că vor fi distribuite aproximativ 33.222 de porții pe parcursul a 98 de zile școlare, pentru circa 339 de copii zilnic. Valoarea totală a contractului este de aproape 500.000 de lei fără TVA, iar prețul maxim admis pentru o porție este de 15 lei cu TVA inclus.
Mesele vor fi livrate zilnic în sălile de clasă, respectând standardele stricte de igienă și siguranță alimentară, iar în cazul unor situații excepționale care ar suspenda cursurile cu prezență fizică, elevii vor primi pachete alimentare individuale, atent ambalate și echilibrate nutrițional. Meniurile vor fi întocmite cu sprijinul medicului școlar sau al unui nutriționist, asigurând diversitatea și echilibrul necesar unei alimentații sănătoase.
Pentru elevii cu afecțiuni medicale sau cu restricții alimentare religioase, meniurile vor fi adaptate în funcție de nevoi, în limitele valorii zilnice stabilite. Prestatorul va garanta calitatea, siguranța și trasabilitatea alimentelor pe toată durata contractului, iar transportul se va realiza cu vehicule autorizate sanitar-veterinar.
Prin acest program, Primăria Aliman își reafirmă angajamentul pentru sănătatea și bunăstarea copiilor, contribuind la o alimentație corectă, care susține procesul educațional și sprijină familiile în mod direct.








